Marți, proiectul legislativ privind extinderea vârstei până la care se poate acorda concediu și indemnizație pentru îngrijirea copilului bolnav a fost adoptat în unanimitate de către plenul Camerei Deputaților.
Acest lucru înseamnă că un salariat va putea să intre în concediul medical pentru îngrijirea copilului bolnav până când acesta împlinește vârsta de 12 ani, nu doar până la vârsta de șapte ani, cum e în prezent.
Parlamentul a extins limita de vârstă pentru concediul și indemnizația pentru îngrijirea copilului bolnav
În prezent, conform OUG 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, salariații cu un stagiu de asigurare de cel puțin șase luni în ultimele 12 luni au dreptul să solicite concediul medical și indemnizația pentru îngrijirea copilului bolnav.
Concediul și indemnizația se acordă până la vârsta de șapte ani a copilului sau până la vârsta de 18 ani în cazul copilului cu handicap, pentru afecțiunile intercurente. În situația copilului cu afecțiuni grave, dreptul se acordă până la împlinirea vârstei de 18 ani.
Conform legii adoptate, la articolul 26 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(1) Asiguraţii au dreptul la concediu şi indemnizaţie pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 12 ani, iar în cazul copilului cu handicap, pentru afecţiunile intercurente, până la împlinirea vârstei de 18 ani”.
Inițiatorii susțin că un copil bolnav cu vârsta peste șapte ani nu poate fi lăsat singur acasă pentru a se îngriji sau a-și administra singur medicația. Astfel, potrivit psihologilor, vârsta minimă la care un copil poate fi lăsat singur acasă, chiar și pentru câteva ore, este de 12 ani.
Principalele prevederi ale OUG 158/2005 cu privire la concediul medical pentru îngrijirea copilului bolnav sunt:
- pentru a fi solicitat, salariatul trebuie să fi cotizat la sistemul public de sănătate timp de minimum șase luni în ultimele 12 luni;
- cuantumul brut lunar al indemnizației este de 85% din baza de calcul (media veniturilor brute lunare din perioada de stagiu);
- indemnizația, care se suportă integral din bugetul statului, se poate acorda numai unuia dintre părinți, nu ambilor părinți;
- concediul se acordă, de principiu, timp de 45 de zile calendaristice pe an (însă în anumite situații perioada poate fi mai lungă), potrivit avocatnet.ro.