Concedieri masive la Bank of America

Bank of America a anunţat ieri că va reduce personalul cu 30.000-35.000 de locuri de muncă în următorii trei ani, decizie care reflectă preluarea Merrill Lynch şi reducerea activităţii instituţiei financiare, din cauza recesiunii, transmite Reuters.

Concedierile ar putea afecta, astfel, până la 11,4% din numărul  total de angajaţi ai celor două bănci, respectiv 308.000, iar măsura ar trebui  să reducă cheltuielile Bank of America cu şapte miliarde de dolari pe an.    

Reducerea numărului de locuri de muncă va avea loc în  cadrul ambelor companii, va afecta toate segmentele de activitate şi reflectă, parţial, "mediul economic dificil, care reduce nivelul de activitate", se arată într- un comunicat al Bank of America.      

Merrill Lynch, una dintre cele mai prestigioase instituţii  financiare de pe Wall Street, a fost de acord, în septembrie, cu numai  o  oră  înainte de anuţarea falimentului Lehman  Brothers, să fie preluată de Bank of America.       Merrill era considerată "următoarea pe listă" după falimentele Bear Stearns şi Lehman Brothers, deoarece se regăsea într-o  situaţie  financiară şi operaţională similară.    

Bank of America are circa  247.000  de  angajaţi,  iar  Merrill  Lynch asigură 61.000 de locuri de muncă. Fuziunea dintre  cele  două  banci,  care evaluează Merrill la 20,5 miliarde de dolari, se va finaliza la 1 ianuarie 2009, iar conglomeratul rezultat va fi cea mai  mare  instituţie  financiară americană, după active.