Concedieri masive în instituțiile publice. Se vor reduce posturile cu 14%

La Oradea, mai mulți angajați ai instituțiilor subordonate CJ vor fi puși pe liberi, a anunțat președintele Ilie Bolojan.

21% din posturile a zece instituții subordonate Consiliului Județean Bihor vor fi reduse, a anunțat, marți, Ilie Bolojan, fost primar al Orașului Oradea, actual președinte CJ. În discuție intră 420 de posturi, inclusiv 165 vacante, ceea ce înseamnă o reducere efectivă de personal de 14% - 255 de posturi.

„Aceasta este etapa a treia, care finalizează reorganizările de instituţii pe care ne-am propus să le facem până la finalul acestui ani, urmând ca anul viitor, analizând efectele acestei reorganizări, cel mai târziu până în vară, să optimizăm lucrurile acolo unde se va dovedi că este necesar. Aşa cum ştiţi, prima etapă a constat în reorganizarea aparatului propriu al Consiliului Judeţean, a doua etapă, asociaţiile şi fundaţiile, iar acum instituţiile din subordine”, a afirmat Ilie Bolojan.

Care sunt instituțiile din subordine

Unităţile aflate în subordine sunt DGASPC, Biblioteca Judeţeană „Gheorghe Şinca”, revista de cultură „Familia”, revista culturală „Várad”, Şcoala de Arte „Francisc Hubic”, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor, Muzeul Ţării Crişurilor, Teatrul „Regina Maria”, Teatrul „Szigligeti” şi Filarmonica de stat Oradea.

În urmă cu o lună, managerilor acestor instituţii li s-a solicitat să facă analize şi propuneri pentru reorganizare şi creşterea eficienţei. Bolojan a subliniat că toate măsurile au fost propuse de actualii manageri, cu excepţia unui caz particular, la filarmonică. Vechea organigramă cuprindea 1.973 de posturi, din care 165 vacante, cea nouă urmând să aibă 1.553 de posturi, din care 56 cu jumătate de normă şi unul temporar vacant, alte 15 posturi fiind de la pază.

„Nu vom mai ajunge într-o astfel de situație”

„Abia la începutul lunii decembrie, după demersuri pe lângă Guvernul României, după ce ne-am scotocit toate conturile şi am tăiat toate cheltuielile, am reuşit, din păcate după o lună, să facem o rectificare de buget prin care am alocat circa patru milioane de euro către DGASPC, astfel încât s-au plătit salariile cu o lună întârziere. A fost o situaţie foarte neplăcută. Nu vom mai ajunge într-o astfel de situaţie anii următori, pentru că ar însemna să nu învăţăm nimic din ceea ce s-a întâmplat”, a mai spus președintele CJ Bihor.