Cu doar câteva zile înainte de a fi demis de preşedintele SUA Donald Trump, Directorul FBI James Comey ceruse Departamentului Justiţiei o suplimentare semnificativă a resurselor pentru investigaţia care vizează ingerinţele Rusiei în scrutinul prezidenţial.
Trump l-a demis pe James Comey, directorul FBI, deoarece ar fi gestionat în mod inadecvat investigaţia în cazul serverului de email privat utilizat de Hillary Clinton, însă demiterea intervine în contextul anchetei privind ingerinţele Rusiei în campania electorală, afirmă surse citate de cotidianul The New York Times, scrie mediafax.ro.
În plus, în urmă cu câteva zile, Trump l-a acuzat public pe James Comey că i-a permis lui Hillary Clinton, candidatul democrat în scrutinul prezidenţial din 2016, "multe lucruri rele" atunci când a stabilit că nu trebuia inculpată. James Comey a fost lăudat de Donald Trump la sfârşitul lunii octombrie 2016 când FBI a dispus o nouă investigaţie în cazul emailurilor utilizate de Hillary Clinton în calitatea de secretar de Stat.