Comuniștii din China, momente penibile la finalul congresului

Xi Jinping la congresul Partidului Comunist / Sursa foto: Arhiva EvZ

Nici premierul, și cu atât mai puțin președintele, nu vor vorbi cu jurnaliștii la finalul congresului partidului comunist din China, conferința de presă fiind anulată.

Conferința de presă de la finalul Congresului Partidului Comunist Chinez a fost anulată, astfel că niciun jurnalist nu va putea să-i adreseze întrebări premierului.

Xi Jinping, mandat nelimitat în fruntea comuniștilor din China

China va avea o zi de marţi extrem de interesantă din punct de vedere politic. Nu vor fi algeri primare prezidențiale, ca în Statele Unite, pentru simplul fapt că Xi Jinping are un mandat nelimitat.

Însă ziua va fi importantă, deoarece toţi cei 2.956 de delegați ai Congresului Național al Poporului (parlamentul) au fost convocați la Beijing pentru a se întâlni în sesiunea anuală, o expresie maximă a „democrației cu caracteristici socialiste chinezești”.

Marți, Xi se va așeza cu privirea sa de nepătruns pe rândul din față al Marii Adunări a Poporului, flancat de membri ai Biroului său Politic. Sarcina de a explica colegilor deputați starea Chinei din punct de vedere economic și social revine, așa cum este prescris de ritualul acestei țări comuniste, prim-ministrului Li Qiang.

China © Tanaonte | Dreamstime.com

Prim-ministrul, un simplu executant al ordinelor lui Xi

Prim-ministrul, care în sistemul Partid-Stat ar trebui să aibă responsabilitatea economiei (însă este clar pentru toată lumea că în ultimii ani, linia a fost dictată de Xi), va anunța obiectivul de creștere pentru 2024.

Nu vor fi surprize : de mai multe zile, presa din Beijing poate preconiza liber că, în anul 2024, PIB-ul va crește „în jur de 5%”. Expansiunea este garantată în ciuda crizei din sectorul imobiliar în care clasa de mijloc și-a investit economiile, în ciuda încetinirii consumului, a impulsului deflaționist și a șomajului în rândul tinerilor.

Cum va realiza China miracolul de a avea în continuare o creştere de 5%? Va trebui să ne mulțumim cu discursul de mâine, în care Li Qiang va asigura că totul este posibil „sub îndrumarea și impulsul secretarului general al partidului” (Xi Jinping - n. red.).

Cum va crește economia din China cu 5%? „Sub îndrumarea și impulsul secretarului general”

Anul acesta, premierul nu va fi supus nici măcar conferinței de presă obișnuite de la încheierea Congresului (peste o săptămână). Pentru prima dată din 1993, evenimentul a fost anulat. Era singura ocazie oferită jurnaliştilor străini de a pune întrebări Numărului 2 al nomenclaturii mandarine (pentru a-şi păstra detaşarea imperială, Numărul 1 Xi, nu a acceptat niciodată o întâlnire faţă în faţă cu presa).

Desigur, era un eveniment cu caracteristici chinezești, în care erau admise doar întrebările convenite în prealabil, atent selecţionate cu mult timp înainte. Numai că de data aceasta nu va exista nicio întrebare și nici în următorii câțiva ani, „cu excepția cazului în care vor exista circumstanțe speciale”, aşa cum a anunțat luni purtătorul de cuvânt al guvernului.

Același purtător de cuvânt a asigurat reporterii că la Beijing „există încredere deplină în revenirea economică din 2024”. Iar dacă există persoane care se îndoiesc de acest lucru, ce păcat, nu vor putea căuta răspunsurile la premierul Li Qiang.

Xi Jinping nu-i lasă prea mult spațiu de manevră prim-ministrului Li Qiang / Sursa Foto -Dreamstime

China, o nouă închidere

Renunțarea la tradiția „briefing-ului de presă” de la finalul Congresului marchează o nouă închidere din partea Partidului. În 2018, Congresul însuși a făcut publicitate conferinței de presă (deși epurată de orice întrebări nedorite) pe care a definit-o drept „una dintre cele mai importante ferestre pentru a observa deschiderea și transparența Chinei”.

O fereastră pe care acum au închis-o. Unii politologi cred că spectacolul a fost anulat pentru a semnala o nouă reducere a puterilor premierului. Ne reamintim că în 2020, Li Keqiang, predecesorul lui Li Qiang, și-a folosit conferința de presă anuală pentru a spune că inegalitatea socială din China este gravă și a dezvăluit că „șase sute de milioane de tovarăşi trăiesc cu o mie de yuani pe lună (mai puțin de 130 de euro). O sumă cu care ar fi dificil să închiriezi o cameră, nu la Beijing, ci chiar și într-un oraș chinez de dimensiuni medii”.

Acea declarație a fost interpretată ca un semn al diviziunii interne a puterii: mai târziu, Li Keqiang a fost pensionat anticipat și a murit anul trecut în urma unui atac de cord. Dacă premierul era sau nu în dezacord real cu Numărul 1 este acum o chestiune pentru istorici. Știrea de astăzi spune că de acum înainte, nici prim-ministrul chinez nu va mai răspunde la întrebări. Chinezii și lumea trebuie să fie mulțumiți de ceea ce Li Qiang le va spune, citind de pe foile discursului său.

(Articol de Guido Santevecchi, Corriere della Sera; Traducerea: Cătălina Păunel, RADOR RADIO ROMÂNIA)