Persoanele vulnerabile vor primi spijin din partea Guvernului pentru compensarea parțială a prețului la energie, suportat din fonduri externe nerambursabile. Legea a fost promulgată luni, 13 mai, de președintele Klaus Iohannis.
Persoanele vulnerabile, sprijin financiar pentru energie. Legea, promulgată de Klaus Iohannis
Conform OUG, „sunt considerate vulnerabile categoriile de persoane și familii care au un venit pe membru de familie sub 2.000 de lei, la care se adaugă și condițiile de vârstă corelate cu capacitatea de muncă, fiind îndeplinite astfel toate condițiile de vulnerabilitate pentru ca o persoană/familie în situație de risc de sărăcie să beneficieze de sprijin din fonduri publice pentru a compensa prețurile la energie”.
2,8 milioane de gospodării vor primi acest sprijin
Guvernul a explicat la momentul emiterii actului normativ că este esențial să se acorde un sprijin temporar pentru aproximativ 2,8 milioane de gospodării vulnerabile, pentru a compensa parțial costurile energiei, indiferent de tipul acesteia: electricitate, căldură centralizată, gaze naturale, butelii de gaz, lemn de foc, cărbune, peleți și alte materiale de încălzire.
Bugetul alocat pentru compensarea prețurilor la energie pentru persoanele vulnerabile este de 4 miliarde de lei și provine din fonduri externe nerambursabile, prin bugetul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), conform regulilor de eligibilitate stabilite în cadrul Programului operațional "Capital uman", Programului operațional regional, Programului operațional "Capacitate administrativă". Programului operațional "Competitivitate", precum și Programului operațional "Infrastructură mare" pentru perioada de programare 2014 - 2020. Aceste fonduri sunt utilizate în limitele economiilor identificate și a sumelor care riscă să fie dezangajate în cadrul aceleiași perioade de programare.
Președintele a promulgat și legea care aprobă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare referitoare la acordarea unor împrumuturi din Trezoreria Statului. Acest act normativ are ca scop stabilirea unor măsuri fiscal-bugetare pentru acordarea unor împrumuturi din veniturile provenite din privatizare, înregistrate în contul general al Trezoreriei Statului, în limita sumei de 630.000 mii de lei, destinate unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale.