Compania petrolieră Mol a plătit datoriile pe care le are Rusia către Ucraina, astfel încât să se reia livrările de petrol prin conducta Drujba. Inițiativa a fost agreată de toate părțile, în vederea soluționării disputelor care au dus la întreruperea furnizării. Marţi, Ucraina a blocat conducta Drujba, suspendând livrările de petrol rusesc spre Ungaria, Cehia şi Slovacia, din cauză că grupul rus Transneft nu a plătit drepturile de tranzit către operatorul ucrainean UkrTransNafta.
Compania Mol este cea mai mare firmă de rafinare din țara vecină și este interesată direct ca livrările de petrol rusesc să nu se oprească. Drept urmare, reprezentanții săi au anunţat că au negociat cu cele două părți implicate, Rusia și Ucraina, în vederea soluționării disputei care a dus la suspendarea livrărilor prin conducta Drujba. Practic, Mol a achitat, în locul Rusiei, tarifele de tranzit datorate Ucrainei.
Într-un comunicat de presă, Mol a precizat că atât Ucraina cât şi Rusia au acceptat inițiativa sa, astfel că situația s-a rezolvat.
„Mol a derulat negocieri cu părţile rusă şi ucraineană cu privire la reluarea transportului de petrol prin conducta Drujba”, a informat compania ungară într-un comunicat de presă.
Reprezentanții Mol au adăugat că firma a „transferat sumele datorate pentru utilizarea secţiunii din Ucraina” a conductei Drujba.
Ucraina a suspendat livrările
Marţi, 9 august, Ucraina a suspendat livrările de petrol rusesc spre Ungaria, Cehia şi Slovacia prin conducta Drujba. Oficialii de la Kiev au luat această măsură din cauză că grupul rus Transneft nu și-a plătit drepturile de tranzit pentru luna august. Sumele trebuiau virate în contul operatorului ucrainean UkrTransNafta. În consecinţă, operatorul ucrainean a încetat să mai furnizeze servicii de transport de petrol, a precizat Transneft, potrivit Bloomberg.
Contractul dintre cele două părți prevede ca Transneft să plătească în avans tarifele de tranzit pentru petrolul rusesc care trece prin secţiunea din Ucraina a conductei Drujba. Partea rusă a explicat că a făcut plățile necesare încă din data de 22 iulie, însă banii au fost returnați câteva zile mai târziu, pe 28 iulie. Plata nu a fost procesată din cauza restricțiilor impuse de Uniunea Europeană băncilor rusești.
„Asumându-şi plata tarifelor, Mol poate oferi o soluţionare rapidă a disputei. Partea ucraineană a promis că va relua transportul de petrol în decurs de câteva zile”, a mai informat compania ungară.
Conducta Drujba aprovizionează trei țări
Rusia furnizează aproximativ 250.000 de barili pe zi printr-o ramură sudică a oleoductului Drujba. Această conductă de tranzit trece prin Ucraina şi deserveşte trei state europene fără acces la mare, respectiv Ungaria, Slovacia şi Cehia.
În luna iunie, Uniunea Europeană a adoptat un embargou progresiv cu privire la petrolul rusesc. Noile sancțiuni prevăd oprirea importurilor de petrol rusesc livrat prin intermediul navelor, în decursul următoarelor şase luni. În schimb, aprovizionarea cu petrol rusesc prin conducta Drujba a fost autorizată temporar. Este o concesie făcută premierului ungar Viktor Orban, a cărui ţară depinde în proporţie de 65% de petrolul rusesc, după cum relatează Bloomberg.