Compania aeriană australiană Qantas şi-a reluat zborurile, după ce un tribunal independent a decretat încheierea disputei industriale cu membrii de sindicat, relatează BBC.
Qantas a anunţat că a primit şi permisiunea din partea Autorităţii pentru Siguranţa Aviaţiei Civile de a relua zborurile. Sâmbătă, compania aeriană şi-a reţinut la sol toate zborurile interne şi internaţionale, afectând circa 70.000 de călători. "Qantas regretă sincer impactul pe care greva l-a avut asupra pasagerilor săi, în ultimele luni, şi speră să treacă rapid peste recuperare şi redresare şi să intre în perioada de stabilitate", spune compania într-o declaraţie dată publicităţii. Programul normal al zborurilor va fi reluat în următoarele două zile. Dispute între conducere şi angajaţi Sindicaliştii companiei aeriene australiene au fost implicaţi într-o dispută, începând din luna august, când conducerea a anunţat un plan de restructurare a operaţiunilor sale şi externalizarea unor servicii. Sindicatele s-au opus planului, care ar fi rezultat în reducerea a aproximativ 1.000 de locuri de muncă în cadrul companiei.
Săptămâna trecută, Qantas a anunţat că disputa industrială a costat companisa circa 16 milioane de dolari americani pe săptămână, din cauza anulării sau amânării unor zboruri. "A fost o perioadă dificilă pentru Qantas, angajaţii săi, clienţii şi acţionarii companiei", a spus Alan Joyce, director executiv al firmei.El a precizat că problema este analizată în justiţie şi este încrezător că sindicatele vor lucra împreună pentru a găsi o soluţie la aceste disensiuni.