JORNAL ECONÓMICO (Portugalia). Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, și Boris Johnson, primul-ministru britanic, se vor întâlni astăzi pentru a relansa dezbaterea privind Brexit-ul. Bruxelles-ul se grăbește și nu poate înțelege neglijenţa cu care Londra privește subiectul.
Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene și Boris Johnson, primul-ministru britanic, au programat pentru această zi de luni o întâlnire virtuală în cursul căreia doresc să relanseze dezbaterea referitoare la Brexit. Odată cu pandemia, activitatea a fost suspendată, după ce o primă încercare de a menține negocierile în regim virtual s-a dovedit a fi ineficientă.
Dar pandemia nu este singura răspunzătoare de întârzierile în negocieri. Bruxelles-ul acuză Londra și, în special pe Johnson, că a neglijat negocierile, astfel încât cele două părți să poată semna un acord comercial cu un spectru larg. De fapt, guvernul britanic nu s-a grăbit deloc să se întâlnească cu reprezentanții Bruxelles-ului la negocieri, ca şi cum ar fi mai interesat să ajungă la sfârșitul anului, la limita perioadei de tranziție, fără să semneze vreun acord.
Insistând asupra acestei atitudini, guvernul britanic a afirmat deja că nu consideră necesar să extindă perioada de tranziție, astfel încât hiatul impus de pandemie să poată fi încorporat în limitele sale.
Bruxelles-ul pare să fie surprins de atitudinea britanică, deoarece cele 27 de state vor continua să constituie o piață importantă pentru producția britanică - care, din câte știm, nu va putea să se bizuie pe vreun acord special cu Statele Unite. Întrucât şi contrariul este adevărat - Regatul Unit este foarte important pentru comerțul celor 27 - Uniunea Europeană nu înţelege motivul atitudinii lui Boris Johnson.
Bruxelles-ul - și mai ales Berlinul - au afirmat că negocierile trebuie reluate cât mai curând posibil (și cât mai mult faţă în faţă), astfel încât subiectul să fie închis și să nu mai fie o temă pe agenda de criză pe care liderii celor 27 vor trebui s-o gestioneze. Presiunea Berlinului se produce și pentru că Regatul Unit este unul dintre principalii clienți ai puternicei producții industriale germane, și anume în ceea ce privește industria auto.
Se prevede ca, după întâlnirea dintre Johnson și von der Leyen, cele două părți să revină la negocierile tehnice, care urmează să înceapă pe 29 iunie și care vor dura cel puțin cinci săptămâni. La întâlnirea de astăzi vor fi prezenţi, de asemenea, președintele Consiliului European, Charles Michel și președintele Parlamentului European, David Sassoli.
Pe 1 iunie a început o nouă rundă de negocieri - cu privire la viitorul parteneriat comercial, după ieşirea Regatului Unit din UE -, dar aceasta s-a încheiat pe 5 iunie fără "progrese semnificative", a deplâns șeful echipei care răspunde de coordonarea negocierilor din partea europeană, Michel Barnier.
Pe lângă acest dosar, politica în domeniul pescuitului este și ea un subiect important, deoarece pescarii din cele 27 de state doresc să mențină accesul în apele britanice - dar Londra nu pare prea interesată de parteneriat -, sectorul britanic cerând "independența" față de omologii continentali.
Regatul Unit a părăsit oficial UE pe 31 ianuarie, dar rămâne în spațiul său economic și de reglementare până la sfârșitul anului, în cursul așa-numitei perioade de tranziție.