Comisia Europeană a aprobat astăzi cererea Bulgariei privind o linie de credit de 3,3 miliarde de leva (2,30 miliarde de euro) pentru sprijinirea băncilor care se confruntă cu un atac speculativ, transmite Reuters.
“Comisia Europeană a decis că ajutorul de stat implicat de asigurarea unei linii de credit este proporţional şi corespunde necesităţii de a asigura suficientă lichiditate în sistemul bancar în circumstanţe speciale”, se arată în declaraţia CE.
Sistemul bancar din Bulgaria este bine capitalizat şi are un nivel ridicat de lichidităţi comparativ cu alte state. Din motive de precauţie, Bulgaria a adoptat măsuri de majorare a nivelului lichidităţilor şi de a-şi proteja sistemul financiar”, apreciază Comisia Europeană.
Liderii de la Sofia au făcut apel la cetăţeni să nu intre în panică şi să-şi retragă economiile în momentul în care luni se vor redeschide băncile, după ce dificultăţile cu care se confruntă două bănci importante au sporit temerile privind stabilitatea financiară a Bulgariei.
“Nu există motive să cedăm panicii. Nu este o criză bancară, este o criză de încredere şi un atac criminal”, a afirmat ieri preşedintele Bulgariei, Rosen Plevneliev.
Luna aceasta, Banca Centrală a Bulgariei a decis să intervină şi să preia temporar controlul la Corpbank, a patra mare bancă a ţării, anunţând că va demara discuţiile cu actualii acţionari în legătură cu sprijinirea instituţiei. De asemenea, Ministerul de Finanţe din Bulgaria a avertizat că va naţionaliza până în 21 iulie Corpbank, dacă discuţiile cu acţionarii privind salvarea băncii vor eşua, mai scrie Reuters, preluată de Agerpres.
Vineri, Banca Centrală a Bulgariei a denunţat “o încercare de a destabiliza statul” printr-un atac asupra sistemului bancar, după trimiterea de mesaje pe internet în care se afirmă că First Investment Bank (FIB), a treia mare bancă a ţării, se află în dificultate financiară. Trimiterea acestor mesaje, pe net şi telefoane portabile, a provocat o stare de panică la Sofia, unde clienţi preocupaţi au asediat ghişeele acestei bănci.