A fost în COMISIA DE VERIFICARE a arhivei SIPA şi A SPUS TOTUL. Senator PNL în prim-plan

A fost în COMISIA DE VERIFICARE a arhivei SIPA şi A SPUS TOTUL. Senator PNL în prim-plan

Unul din membrii comisiei înfiinţată de Tudor Chiuariu pentru a verifica arhivele SIPA, senatorul PNL Iuliana Scântei, a dezvăluit, luni, că în urma analizei au fost constatate nereguli, transmise apoi CSAT.

Iuliana Scântei a povestit cum erau organizate sesiunile de lucru ale comisiei. Niciunul dintre membri nu avea permisiunea de a intra singur în zona dosarelor clasificate. ”Comisia a fost desemnată prin ordin de ministru şi doar membrii comisiei, împreună, participau în sesiunile săptămânale pe care le-am stabilit conform calendarului, cu atribuţii specifice. Nu intra nimeni singur, iar codurile de acces, sub formă de chei sau cartele de acces, erau distribuite între mai mulţi membri ai comisiei, astfel încât să nu existe suspiciunea că ar merge cineva în mod individual”, a declarat Iuliana Scântei, citată de Mediafax. 

Citește și: Prima reacție a SRI după dezvăluirile lui Dan Andronic. "Vă aducem la cunoştinţă că..."

Întrebată dacă după aceleaşi reguli funcţiona şi comisia înfiinţată în timpul mandatului Monicăi Macovei, Iuliana Scântei a răspuns: ”Nu”, subliniind faptul că de fapt, scopul comisiei din care a făcut parte nu a fost de a verifica activitatea unei alte comisii.

Ne puteți urmări și pe Google News

”Nu am verificat activitatea altei comisii, ci am preluat comisia precedentă şi în cadrul acestor atribuţii de finalizare a raportului şi demersul pentru predarea arhivei, ca să nu mai existe un subiect permanent de discuţie în media şi posibile semne de întrebare. Dacă au constatat nereguli, le-am consemnat în raport.(...) Noi am făcut o confruntare a opisului de documente lăsat de comisia anterioară, cu situaţia de fapt, existentă în depozitului Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, pentru a vedea că între perioada în care s-a inventariat şi în care noi am preluat nu au dispărut documente, deci am verificat toate stocurile arhivistice, astfel cum fuseseră ele deja inventariate. Raportul a conţinut o detaliere a activităţii comisiei pe durata mandatului, constatările noastre, inclusiv cu privire la nereguli, şi propuneri”, a mai spus Scântei.

Citește și:  Reacția Monicăi Macovei după dezvăluirile lui Dan Andronic

Scântei a mai declarat că raportul întocmit de comisie conţinea şi unele recomandări pentru ministrul Justiţiei, aceasta a replicat că ”trebuia să ia anumite măsuri”. ”Au fost mai multe. Inclusiv să sesizeze Consiliul Suprem de Apărare a Ţării. (...)

Citește și: Vanghelie despre Monica Macovei: „A fost tentativă de omor” Declaraţii incendiare

Nu pentru nereguli, ci pentru a partaja decizia cu privire la distribuţia şi preluarea în custodie a acestei arhive pentru că arhiva nu are ca şi conţinut doar o problematică a mediului penitenciar şi atunci trebuia, la un moment dat, luată decizia şi analizată posibilitatea de a fi partajată între mai multe instituţii. (...) De exemplu, nu poţi să distribui anumite dosare Consiliului Superior al Magistraturii pentru că nu privea chestiuni legate de dosarele de personal, ci priveau o altă problematică şi sub acest aspect de a partaja destinatari finali ai stocului arhivistic al fostei SIPA, era necesar un punct de vedere al CSAT”, a mai adăugat senatorul PNL.

Jurnalistul Dan Andronic susţine, într-un articol EVENIMENTUL ZILEI, că arhiva SIPA ar fi fost copiată  în timp ce era inventariată de comisia desemnată de Monica Macovei, comisie formată din judecătorul Cristi Danileţ şi procurorul DNA Paul Dumitriu. "De ce a tăcut Cătălin Predoiu? Pentru că din această nesecată oază de documente, până la un anumit moment istoric, s-au servit toţi. Despre ce este vorba? Despre dovezi că din arhiva SIPA, în timp ce era inventariată de comisia desemnată de Monica Macovei, au fost copiate documente. Despre dovezi că din arhiva SIPA au fost sustrase şi distruse dosare ale unor magistraţi care, ulterior, au avansat ierarhic până la cel mai înalt nivel", scrie Andronic. 

De asemenea, Dan Andronic arată că Arhiva SIPA este principalul element de șantaj la adresa magistraților. Potrivit jurnalistului, arhiva SPIA conținea 21.000  de documente la 10.000 de dosare. Totuși, alte surse precizeză că numărul de dosare este mai mic, acesta fiind de 3.000.

Dezvălurile complete ale lui Dan Andronic le puteți citi AICI