Comisia „Iordache” a corelat legea privind statutul magistraților cu legea despre CSM pentru a-l elimina pe Președinte din numirea conducerii ICCJ

Comisia „Iordache” a corelat legea privind statutul magistraților cu legea despre CSM pentru a-l elimina pe Președinte din numirea conducerii ICCJ

Comisia specială care modifică legile Justiției, condusă de social-democratul Florin Iordache, a corelat, marți, legea 303/2004 privind statutul magistraţilor cu legea 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii (CSM).

Drept urmare, alineatul (1) al articolului 53 se modifică și va avea următorul cuprins: 

„Preşedintele, vicepreşedinţii și președinții de Secție ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sunt numiţi de către Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, dintre judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care au funcţionat la această instanţă cel puţin 2 ani și care nu au fost sancţionaţi disciplinar în ultimii 3 ani”.

Comisia privind legile Justiției a votat, luni, art. 40 din legea 317 în care CSM primeste atributiile de numire si revocare a conducerii Inaltei Curti de Casatie si Justitie, iar presedintele Romaniei este eliminat din procedura.

„La articolul 40, alineat (1), litera b) se modifică și va avea următorul cuprins:

Secţiile Consiliului Superior al Magistraturii au următoarele atribuţii referitoare la cariera judecătorilor şi procurorilor:

b) numește și revocă din funcţie preşedintele, vicepreședinții și președinții de secții ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;” au votat membrii Comisiei.

Articolul 40, din pachetul legislativ pe legile justiței adoptat în Parlament, și care a fost declarat neconstituțional de CCR:

„ Art. 40. Secţiile Consiliului Superior al Magistraturii au următoarele atribuţii referitoare la cariera judecătorilor şi procurorilor:

b) propune Preşedintelui României numirea în funcţie şi revocarea din funcţie a preşedintelui și vicepreşedinților Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;

c) numește și revocă președinții de secții ai Înaltei Curți de Casație și Justiție”.