Oliver Varhelyi, candidatul maghiar pentru Comisia Europeană a făcut câteva declaraţii cel puţin ciudate faţă de cei care l-au trimis acolo.
Nu voi fi omul lui Viktor Orban
„Nu voi fi legat sau influenţat de nicio declaraţie sau poziţie a nciunui prim-ministru din nicio ţară europeană sau alţi reprezentanţi ai vreunui alt guvern”. Oliver Varhelyi, candidatul maghiar pentru Comisia Europeană, se distanţează de premierul său Viktor Orban pentru a asigura parlamentarii europeni care i-au cerut clarificări în scris după audierile de săptămâna trecută.
Promisiuni pe placul Parlamentului European
Documentul lui Oliver Varhelyi a fost trimis Parlamentului European, iar răspunsurile date au fost considerate satisfăcătoare de eurodeputaţi care l-au promovat. „Comisarii nu sunt reprezentanţi ai guvernelor Statelor membre”, scrie Varhelyi. Comisarii, continuă el „nu sunt conduşi de guvernul statului lor de origine, nici de naţiune, în general”. Varhelyi promite deci, imparţialitate şi spirit europenist în activitatea sa de comisar al Extinderii, post foarte delicat, avându-l în vedere şi pe Erdogan.
Ce spune despre Turcia comisarul maghiar
„Turcia este un partener pentru UE şi noi avem un puternic interes în cooperarea efectivă cu Ankara. Totodată, acest lucru nu mă va împiedica să lansez semnale clare şi fără echivoc în probleme ca infracţiuni privind statul de drept şi libertăţile fundamentale, ca şi aventurările ilegale în Mediterana sau incursiuni militare în Siria. Voi continua să susţin societatea civilă”.
Scepticii nu sunt prea convinşi de independenţa sa faţă de Viktor Orban
Sunt asigurări reţinute ca fiind suficiente de către parlamentari: Varhelyi a fost promovat oficial comisar european. La audierile de săptămâna trecută au prevalat scepticismul socialiştilor şi al liberalilor nu prea convinşi de inependenţa acestuia faţă de Orban. Candidatul era cunoscut ce către Orban ca având orientări de dreapta. Aceştia până la urmă au cedat având în vedere şi marea întârziere a instalării guvernului Uniunii, datorată Franţei, României şi Ungariei, titrează Huffingtonpost.