Omul de televiziune, devenit peste noapte un fenomen politic în Italia pe fondul crizei economice, îngrijorează cancelariile europene
Dintr-un colţ în altul al Europei, criza economică a scos la iveală forţe politice altădate considerate drept marginale şi lipsite de orice şansă într-o confruntare electorală cu partidele tradiţionale. În Italia, Beppe Grillo, un actor de comedie şi moderator TV a devenit peste noapte un adevărat fenomen, pe fondul aceleiaşi situaţii economice precare şi al unui vid politic fără precedent. Formaţiunea sa, Mişcarea de Cinci Stele, a ajuns de la un partid susţinut de doar câteva procente din electorat la unul sprijinit de unul din cinci italieni, situându-se pe locul trei într-un clasament al popularităţii. Mesajul său este îndreptat împotriva austerităţii şi a ceea ce el numeşte forţe externe care vor să distrugă Italia, aluzie la partenerii europeni. Mai mult, pledează pentru un referendum cu privire la apartenenţa ţării la Zona Euro şi cere guvernului de la Roma să urmeze exemplul Argentinei şi Ecuadorului şi să suspende plata datoriei naţionale. Discursurile sale înflăcărate, rostite în piaţetele din oraşele italiene, i-au atras din partea criticilor comparaţii cu Il Duce, fostul lider fascist Benito Mussolini. Fără credibilitate "Se spune despre mine că sunt un populist, că semăn cu Hitler, dar nimeni nu înţelege însă nimic", susţine în replică comediantul transformat în doar câţiva ani în politician de succes. "Grillo este de fapt termometrul care indică temperatura din politica italiană", a comentat Massimo Franco, editorialist la cotidianul Corriere della Sera, citat de Washington Post. În mai, Mişcarea de Cinci Stele a repurtat prima victorie electorală majoră, obţinând fotoliul de primar al oraşului Parma. În campanie, Grillo a mizat pe criza economică şi mesaje anti- austeritate pentru a-şi atrage simpatizanţi. Departe de a-şi rezolva problemele economice, Italia va organiza alegeri generale în aprilie 2013. O acutizare a crizei spaniole, cu efecte puternice asupra economiei italiene, ar putea spori şi mai mult popularitatea lui Grillo. "Succesul unui astfel de demagog ar transmite un mesaj periculos aliaţilor noştri europeni potrivit căruia credibilitatea şi sacrificiul nu se mai află pe agenda politică italiană", a avertizat însă Franco. Partidul lui Grillo a ajuns, în decurs de doar un an, de la câteva procente la o popularitate de circa 20 la sută