Aproximativ 6.000 de neonazişti au defilat la Dresda (estul Germaniei), în memoria victimelor bombardamentelor aliaţilor din 1945, scrie AFP.
Contramanifestanţii - reprezentanţi ai bisericii, ai partidelor politice, sindicatelor şi cetăţeni din oraş - au fost în număr de 11.000 de persoane.
Manifestaţia anuală de la 14 februarie de la Dresda este una dintre cele la care participă cel mai mare număr de neonazişti germani, în cadrul tradiţionalului "marş funebru", în memoria celor 25.000 de victime ale bombardamentelor aliaţilor asupra oraşului, din 13-14 februarie 1945.