„Credem că în ultimii ani combaterea corupţiei prin mijloace penale a atins viteza de croazieră. Prin vocea procuroruluişef al DNA ni s-a spus că nu e suficient şi trebuie să punem accentul pe prevenţie”, a arătat Raluca Prună.


SNA 2016-2010 va fi lansată oficial în 19 iulie, la Palatul Victoria, în prezența premierului.


Potrivit ministrului Justiţiei, SNA are patru valori centrale: „Prioritatea interesului public este prima dintre aceste valori, funcţionarii nu trebuie să folosească funcţia publică pentru beneficii necuvenite. A doua valoare este integritatea, şi în acest sens Strategia pune accent pe faptul că reprezentanţii instituţiilor şi autorităţilor publice au obligaţia de a declara orice interes personal care poate veni în contradicţie cu exercitarea atribuţiilor lor de serviciu. A treia valoare este transparenţa, care evident că se referă la obligaţia reprezentanţilor acestor instituţii şi autorităţi publice de a oferi un acces neîngrădit la informaţiile de interes public. Accesul acesta trebuie să fie regulă, pentru că avem Legea 544, iar restrângerea dreptului trebuie să fie excepţia. Cea de-a patra valoare este voinţa politică, (…) cele trei puteri în stat – executivă, legislativă şi judecătorească trebuie să înţeleagă şi să internalizeze importanţa unei societăţi lipsite de corupţie”, a spus ministrul Justiţiei.