Dacă internetul şi Google n-ar fi existat, acest articol ar fi putut începe cu o expunere de felul: "Există o reţea pe care există un motor de căutare, pe care, la rândul lui, există numeroase informaţii cu privire la mai orice pe lumea asta".
Toate acestea sunt însă cunoscute bine cititorilor EVZ, aşa că discuţia despre aşa-numitul jurnalism google poate începe, mai simplu, cu o căutare pe Google. Termenul căutat e chiar „google journalism”, cu ghilimele şi în căsuţa de căutare, pentru ca faimosul motor să returneze doar paginile în care sintagma e prezentă ca atare.
Răspuns: 9.790 de rezultate, la ora scrierii articolului. E puţin sau mult? Relativ puţin, dacă comparăm cu milioane de rezultate pe care le produce un nume ca „Traian Băsescu” sau „Mircea Geoană”. Criteriul cantitativ produce o primă revelaţie: jurnalismul google nu e o noţiune chiar atât de cunoscută şi discutată. Cu atât mai bine - e puţin probabil ca dvs., cititorii EVZ, să ştiţi ceva despre povestea asta şi să vă fi format o părere, deci noi, EVZ, vă putem spune ceva nou.
Anume, ce? Un doctor în economie din Virginia dă, pe blogul propriu, un răspuns destul de limpede: jurnalismul google e atunci când indienii (din India, nu din America) pun cap la cap pe bloguri diferite informaţii valoroase culese de pe internet, pe blogurile proprii, de pildă despre Institutul Indian de Planning şi Management. Pentru indienii de pe bloguri, probabil că acest institut e mult mai important decât pentru dvs. şi pentru autorul acestor rânduri, deci e o tehnică de cercetare validă. Urmează câteva rezultate „junk” (Google e totuşi o maşinărie şi îţi dă şi diferite documente inutile), după care dăm peste o prescurtare deocamdată fără răspândire: joogalism, pentru acelaşi google journalism. Mai găsim diferite alte răspunsuri cu sau fără relevanţă şi, dacă restrângem rezultatele la cele în limba română, aflăm că unii jurnalişti nu au o părere prea bună despre această tehnică, fiindcă aduce prea puţine lucruri noi la iveală. Ba mai mult, de pe Google poţi pescui cu succes diferite anchete şi investigaţii din trecut ale concurenţei şi, dacă eşti nesimţit, poţi reîncălzi supa sub semnătură proprie, în ziarul tău, în speranţa că şeful e mai tembel decât tine în materie de, ei da, Google. Noi, ziariştii, cunoaştem cazuri nu doar de astfel de nesimţiţi, dar şi de tembeli.
Totuşi, dacă Google aduce la iveală prea puţine lucruri noi, de ce e atât de folosit? Fiindcă uneori lucrurile sunt şi nu sunt noi. Sau, mai exact, pentru a fi noi pentru cititori, deci atrăgătoare, ele trebuie să fie cunoscute de ziarişti. De aceea, aceştia tind să acorde mai puţină valoare rezultatelor căutării pe internet, în timp ce simplii utilizatori găsesc o resursă nepreţuită.
Fiindcă Google are, totuşi, informaţii valoroase aproape despre orice. De fapt, jurnaliştii ar putea fi supăraţi pe Google şi dintr-un alt motiv: le ia pâinea de la gură. Altfel spus, oricare dintre cititorii mai experimentaţi în materie de internet ai acestui articol l-ar putea construi cu uşurinţă, cu aceleaşi mijloace ca şi semnatarul. Şi ar face-o nu pe hârtie, ci în propria-i minte, pentru a deveni la fel de edificat ca şi după lectura acestui text. Dacă nu mai mult, fiindcă Google nu are restricţii de spaţiu, ca EVZ.
Concluzia e limpede. Adevăraţii jurnalişti google sunt nu profesioniştii informaţiei, ci înşişi cititorii, botezaţi pe internet utilizatori. În termeni tehnici, asta se cheamă comportament neliniar, dar nu are rost să intrăm în teorii. Pentru public, e un privilegiu nepreţuit, mai ales că acelaşi cititor îşi poate deschide gratis un blog pe WordPress.com sau Blogspot.com, pentru a spune şi altora descoperirile.
Pentru jurnaliştii propriu-zişi, însă, Google nu poate fi mai mult de o bază de date imensă, cu care poţi eventual verifica diferite lucruri. Treaba lor e mai curând să afle ceva ce nu e pe Google, fiincă acesta e la îndemâna oricui. Prin rândurile de faţă, ne-am aruncat conştient şi pedagogic în capcana Google, dar ca jurnalist, există şi riscul să o faci ca prostul. Sau ca nesimţiţii de mai sus. Atunci, publicul posesor de Google te invalidează.
Toată treaba are şi o morală cu trimitere la sloganul celebrei companii, „Don't be evil”, adică „nu fi rău”. Uneori, pentru ca să fii bun cu cei mulţi, trebuie să fii altfel cu cei puţini. În cazul de faţă, cu noi, jurnaliştii.
Citiţi şi: Creierele româneşti din solda „imperiului“ Google
Recomandările noastre
