Extremiştii Hamas au tăiat în secret, timp de luni întregi, bucăţi de metal din bariera care despărţea Fâşia Gaza de Egipt, folosind aparate de sudură oxiacetilenică, potrivit unei gărzi de frontieră din partea palestiniană, citată de „The Times“.
Acest lucru a facilitat distrugerea a şapte kilometri de zid, în urmă cu trei zile, cu explozibili şi buldozere, permiţ ând palestinienilor să ia cu asalt ţara vecină, pentru a-şi procura mai ales hrană şi combustibili, după blocajul impus de Israel. Reprezentanţii Hamas au negat însă că ei ar fi fost acei militanţi mascaţi care în noaptea de marţi spre miercuri au montat explozibili în 17 locuri din zidul care s-a dărâmat precum un joc de domino.
Locotenentul palestinian Abu Usama susţine că i-a văzut pe extremişti cum tăiau zidul, chiar în timpul zilei, dar că nu a raportat nimic guvernului, pentru că acesta s-ar fi aflat în spatele operaţiunii. „În noaptea respectivă, ni s-a spus să stăm departe de zid, pentru că se pregăteau să-l doboare la pământ,“ a spus Abu Usama. În ultimele două zile, peste 700.000 de palestinieni au intrat în Egipt prin breşele din zidul de securitate, întorcându-se acasă cu oi, vaci, cămile, motociclete, alimente sau carburanţi. La frontiera cu Egiptul sau instalat şi bişniţarii care vindeau lire egiptene şi dolari americani.