Coloanele de la Vatican vor fi tratate pentru a le proteja de desenele graffiti

Cele 284 de coloane de travertin din celebra Piaţă Sfântul Petru din Vatican au fost acoperite cu o substanţă specială pentru a le proteja împotriva desenelor graffiti.

”Am fost surprins să constat că protecţia anti-graffiti reprezintă un aspect fundamental pentru Vatican”, a declarat Barnabé Wayser, preşedintele firmei franceze care a executat operaţiunea de acoperire a coloanelor, pentru care s-au folosit patru tone de substanţă şi care a necesitat şase luni de muncă. ”E adevărat că, în timpul şederii mele la Roma, am constatat că aceasta este o veritabilă problemă şi a trebuit să curăţăm chiar şi unele graffiti foarte recente”, a adăugat el.

Această metodă a mai fost utilizată pentru aeroportul din Hanoi şi pentru unele edificii din Piaţa Tien An Men din Beijing.