Vlad era tânăr, puțin peste 60 de ani. Doar că viața trepidantă de jurnalist i-a îmbolnăvit inima. După un infarct masiv, a avut șansa să fie operat de medicul Victor Costache și să fie salvat.
Știrea despre dispariția lui i-am dat-o și medicului care l-a operat pe cord, în urmă cu circa 7 ani. Așa am aflat și noi despre cât de periculos a trăit Vlad în ultimii ani. Dr. Victor Costache ne-a declarat, profund afectat: „Doamne, ce păcat, ce Om extraordinar s-a pierdut! Nu am știut, sunt atât de trist. Îi rugasem pe colegii de la spitalul public să îl pună pe lista de transplant urgent”.
Din păcate, drumul lui Vlad s-a terminat în 3 iunie 2022.
Vineri, când noi sărbătoream 30 de ani de la apariția Evenimentului zilei în viața românilor, Vlad Teodorescu se stingea într-un spital din București. De data aceasta, medicii n-au mai putut să-l întoarcă din drum. Toate amintirile noastre sunt legate de spiritul lui jovial, de modul cum îi îndemna pe toți cei din redacție să scrie nu numai cu mintea, ci și cu sufletul.
Era un profesor răbdător cu tinerii nou veniți în redacție, încerca mereu să le insufle curiozitatea pentru tema despre care scriau. Vlad fiind veșnic neobosit și iscoditor nu numai în editorialele pe care le semna în Evenimentul Zilei, ci și în reportajele și investigațiile sale.
Evenimentul Zilei a fost întotdeauna cotidianul lui de suflet, fiind redactor, apoi senior editor și, în anii 2013-2014, redactor șef al Evenimentului Zilei- Ediția de Chișinău. Era foarte mândru de ceea ce reușise să organizeze în micuța redacție din inima Basarabiei și de apropierea cu frații de peste Prut.
Ca o exclusivitate - că tot îi plăceau lui articolele in exclusivitate – de câte ori venea de la redacția Evenimentului Zilei de la Chișinău la redacția din București, îi plăcea să cânte la volan, pe drum: „ Cine trece-n Valea-Seacă/ Cu hamgerul fără teacă/ Şi cu pieptul dezvelit? Andrii-Popa cel vestit!”.
Așa să rămână.
Dumnezeu să-l odihnească în pace, alături de toți colegii care ne-au părăsit în ultimii ani, mult prea tineri! Condoleanțe familiei. Înmormântarea jurnalistului Vlad Teodorescu va avea loc mâine, 6 iunie, la Cimitirul Sfânta Vineri, ora 11.00