Colegiul Medicilor din România ia atitudine față de atacurile fără precedent îndreptate împotriva doctorului Mircea Beuran.
Cazul pacientei arse la Floreasca s-a transformat într-o crucificare a prof.dr. Beuran, pus la zid de oameni politici și câțiva lideri de opinie. În apărarea renumitului chirurg sare Gheorghe Borcean, președintele Colegiului Medicilor, care spune că Beuran este un doctor de elită.
„Asistăm zilele acestea la un asalt mediatic indecent, neprofesionist şi neinformat la adresa unuia dintre colegii noştri cu un renume profesional care nu merită cu nimic a fi ştirbit prin dezvoltări ideatice fără legături cu relaţiile de cauzalitate, care au dus la acele întâmplări, da, adevărate”, arată Borcean într-un comunicat de presă.
Acesta susține că profesorul Beuran provine dintr-o şcoală de un prestigiu inegalabil în chirurgia de urgenţă din România: „Noi medicii, chirurgii, poate foştii pacienţi, dar în niciun caz politicienii noştri, ştim cine au fost aceşti mari doctori, ştim ce înseamnă, pentru chirurgia de urgenţă, şcoala medicală de la Floreasca. Ţurai, Papahagi, Soare, Bucur, Vintilă, Borş, Constantinescu, Doboşiu, Dop, Blidaru, Tiron, Popovici-Zeno, Şuteu şi mulţi alţii au făcut parte din aceeaşi şcoală, al cărei continuator este astăzi Mircea Beuran. Înainte de a fi membru PSD sau universitar, Mircea Beuran este un chirurg de elită”.
„Și-a asumat ca un bărbat și ca un chirurg”
Pentru Gheorghe Borcean, modul în care a acționat Mircea Beuran arată profesionalism și curaj, valori pe care nu mulți le mai au în vremurile actuale.
„Lucrurile se petrec în perioada premergătoare sărbătorilor de iarnă şi în afara programului, aşa cum survin urgenţele. Titularul pacientei era dr. Mircea Beuran. Faţă de urgenţa hemoragică, ameninţătoare de viaţă, echipa aflată la acel moment lângă pacientă îşi anunţă şeful care indică reintervenţia chirugicală imediată, cu scopul salvării vieţii pacientei.
Doar cei care nu au participat la astfel de evenimente nu ştiu ce înseamnă o hemoragie exteriorizată pe tubul de dren de peste 1000 de ml, asociată cu hemoragie digestivă superioară exteriorizată prin hematemeză şi melenă a pacientei operate cu puţină vreme înainte pentru o neoplazie depăşită chirurgical.
Mircea Beuran a ajuns în sala de operaţie după ce evenimentul prejudiciabil a avut loc. Acolo găseşte o echipă traumatizată psihic de acest eveniment şi face exact ce trebuia să facă un şef în adevăratul sens al cuvântului, adică preia răspunderea asupra tuturor întâmplărilor legate de acel moment în care a fost implicată pacienta sa. A continuat şi a finalizat intervenţia de hemostază, pentru care s-a intrat în sala de operaţie, participă împreună cu echipa de plasticieni la tratamentul complicaţiei combustionale şi finalizează evenimentul prin înscrisurile din protocolul operator, asumându-şi sub semnătura proprie tot ceea ce s-a întâmplat acolo cu bune şi cu rele, ca un bărbat şi ca un chirurg”, punctează președintele Colegiului Medicilor din România.
Gheorghe Borcean a ținut să intervină în sprijinul prof. Mircea Beuran pentru că „orice om mare în profesia sa are atât prieteni, cât şi neprieteni”: „Pe această cale, îi rog pe prietenii săi, pe foştii săi pacienţi să ia atitudine în apărarea lui şi îi sfătuiesc pe mai puţin prietenii săi şi pe neprietenii săi să nu se bucure”.