Colectiv. La 4 ani de la tragedie, primul rezultat. „Jumătate de inimă zâmbește, jumătate plânge cu lacrimi de sânge”
- Sandra Salagean
- 22 februarie 2020, 15:48
Noaptea de 30 octombrie din anul 2015 a schimbat viziunea românilor asupra a ce înseamnă „tragedie”. 65 de tineri au pierit în focul ce a durat nu mai mult de câteva minute. Chinurile lor au fost groaznice și salvatorii și trecătorii nu-și pot șterge din minte imaginile iadului și strigătele de ajutor. Dar după această imagine, a urmat o alta: a neputinței și a „morții cu zile”, deoarece cei care au scăpat cu viață, dar arși grav, s-au lovit de un sistem medical nepregătit pentru astfel de situații. Și în ziua de azi, mulți dintre copiii și tinerii mutilați de deflagrație spun că au supraviețuit doar din mila lui Dumnezeu.
Incendiul de la Colectiv a arătat ce catastrofe se pot întâmpla atunci când nu există un circuit bine gândit al autorizărilor în spațiile destinate publicului, cât și cele care se pot întâmpla atunci când sistemul medical nu este pregătit pentru a face față marilor arși. La acel moment, în Capitală nu exista nici măcar un singur pat destinat marelui ars, care să întrunească toate condițiile optime pentru a crește șansele de supraviețuire a acestor pacienți și pentru a reduce din disconfort și sechelele ulterioare.
Un astfel de pat de mare ars trebuie amplasat, în primul rând, într-un salon septic, izolat, dotat cu baie specială și aparatură specifică. Fără aceste condiții, șansele de supraviețuire a unui astfel de pacient scad drastic, aproape de zero. Fapt pe care l-a văzut o țară întreagă, după ce oamenii care au scăpat cu viață din Colectiv au început să moară pe capete, în secțiile spitalelor din Capitală.
Ministrul Sănătății de la acel moment, Nicolae Bănicioiu, susținea în conferințe de presă că situația este sub control, spitalele au tot ce le trebuie. În paralel, văzând că transferul copiilor lor în străinătate era blocat de aceste afirmații, părinții victimelor de la Colectiv, împreună cu prietenii lor și cu oameni cu suflet, au făcut chete și colecte de produse de îngrijire a marilor arși și le-au dus cu sacii la spitalele unde aceștia erau internați. Din păcate, chiar și așa, nozocomialele și alți factori care puteau fi preveniți, conform unora dintre supraviețuitori, puteau fi evitate. Din fericire, impactul incidentului de la Colectiv a avut ecou pentru actualul primar al Sectorului 4, pe raza unde s-a petrecut tragedia. Acesta a preluat mandatul după ce primarul Cristian Popescu Piedone a fost pus sub cercetare în acest dosar, în care prima instanță a dat deja o pedeapsă de 8 ani de închisoare.
Noua și singura secție de mari arși din Capitală
Zilele trecute, primarul Daniel Băluță, medic de profesie, a prezentat un parteneriat unic, sau cel puțin rar la noi, între o primărie și un spital. Acesta a demarat la Spitalul Clinic de Urgență “Bagdasar – Arseni” lucrările pentru o nouă secție destinată tratamentului arsurilor grave, cu o suprafață de 395 de mp.
La inaugurarea clărdirii care este acum în stadiu de finisare au participat și câțiva supraviețuitori ai neorocirii de la Colectiv. Acești au plâns amintindu-și de momente de suferință cruntă prin care au trecut.
Un bărbat care a suferit multiple arsuri pe corp și față, care a trecut prin peste 20 de operații de reconstrucție, a spus, la un moment dat, că „jumătate de inimă se bucură nespus pentru că o astfel de unitate va salva multe vieți, dar jumătate de inimă îmi plânge cu lacrimi de sânge, pentru toți cei care au murit în agonie, fără niciun ajutor, ba chiar batjocoriți în unele spitale!”.
„Special reconfigurată pentru asigurarea tuturor funcțiunilor medicale, în condiții de maximă siguranță, secția va cuprinde două săli de operație, politraumă și chirurgie estetică, o sală de pansamente, una pentru tratamentul arsurilor, spații de sterilizare precum și trei rezerve cu câte un pat, dotate cu aparatură de ultimă generație și în care pacienții cu arsuri grave vor putea fi tratați la cele mai înalte standarde. Totodată, va fi amenajată și o sală de operații pentru urgențe, care va putea fi utilizată și de alte specialități, în funcție de necesitate.”, prezintă reprezentanții spitalului noua secție pentru care s-au alocat 3.827.390 lei fără TVA și care este „valoarea totală a investiției Primăriei Sectorului 4 în această Unitatea Funcțională pentru Arsuri”. La finalizarea lucrărilor, peste circa 12 luni, secția va putea îndeplini toate cerințele necesare conform celor mai recente standarde internaționale de calitate a actului medical. Din suma de bani, aproximativ 1.000.000 de lei reprezintă valoarea utilajelor și echipamentelor tehnologice de ultimă generație (spre exemplu, o centrală tratare aer igienică, în valoare de aproximativ 450.000 de lei).
Pereți și tavane din inox!
Ca să vă dați seama de condițiile la care au fost supuse victimele de la Colectiv, și oricare alt mare ars, iată ce trebuia să aibă o astfel de unitate medicală, dotări pe care cea de la Bagdasar le va avea:
Sălile de operații vor avea pereți și tavane din inox, toate suprafețele urmând a fi realizate din panouri tratate antiseptic pe bază de compuși din ioni de argint, eficienți împotriva celor mai periculoase și răspândite tipuri de bacterii. Mai mult, rezervele vor avea pereți vitrați, care să permită controlul vizual al pacienților. Pentru menținerea condițiilor maxime de igienă, se va realiza un sistem de control acces, cu scopul reducerii traficului non-steril pe suprafața secției precum și un sistem modern de detecție a incendiilor. Acesta va presupune montarea unei centrale de detecție moderne precum și suplimentarea detectorilor de incendiu. În noua secție va lucra personal medical dedicat, iar dotarea acesteia cu aparatură, în valoare de aproximativ 3.000.000 de euro, este asigurată printr-un contract al Ministerului Sănătății cu Banca Mondială. Dotările vor include diferite tipuri de echipamente (paturi, monitoare, ventilatoare, ecografe, modele de infuzie/perfuzie) precum și un Laser Dopler pentru diagnosticarea în profunzime a arsurilor. Construcția secției pentru tratarea marilor arși nu este singura investiție derulată de Primăria Sectorului 4.
În paralel, are loc și modernizarea Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic „Bagdasar – Arseni”. Valoarea totală a investiției este de 4.588.188 lei fără TVA. De asemenea, parcarea din curtea Spitalului Clinic de Urgență „Bagdasar - Arseni” a fost amenajată tot de Primăria Sectorului 4. Urmare a unei investiții de 1.640.000 lei și având o suprafață de 7.200 de mp, noua parcare amenajată în curtea spitalului oferă cadrelor medicale dar și pacienților 215 locuri de parcare. Toate acestea în timp ce Ministerul Sănătății și ASSMB și-au direcționat atenția, în ultimii 4 ani, spre cu totul altceva.