Ion Cristoiu: Poţi să fii om de încredere al Serviciilor fără să fii ofiţer acoperit?

Sebastian Ghiţă: Sunt mulţi oameni în care Serviciile, instituţiile au încredere fără ca acei directori sau acţionarii acelor firme să fie ofiţeri acoperiţi. Nu poţi să pui o pătură mare peste România şi să-i acoperi pe toţi. Şi atunci, totuşi, trebuie să acceptăm ideea că unii oameni, unele firme, unii acţionari ajung să lucreze pentru statul român în diverse instituţii fără să aibă neapărat o legătură su Serviciile. Ştiu multe companii şi mulţi oameni mai tineri, mai nou intraţi pe piaţă care nu cred eu că au vreo legătură cu această idee cu ofiţerii acoperiţi.

-Revin. CIA şi marile servicii secrete din lume au oameni de afaceri prin intermediul cărora rezolvă anumite operaţiuni. Vă pot considera şi pe dumneavoastră ca unul din oamenii prin intermediul căruia, operaţiuni corecte, prin firma căruia SRI-ul a desfăşurat operaţiuni? Nu trebuie să mi le spuneţi.

-Nu ştiu dacă neapărat dacă SRI-ul, dar vă aduceţi aminte că pe una dintre casete …

-… aţi spus cu aducerea lui Nicolae Popa.

-Da, se întâmplă. Că a fost un fel de a-i bate obrazul doamnei Kovesi e una.

-De ce nu putea să îl aducă statul român şi trebuia să apeleze la o firmă privată? Vreau să înţeleg ceva din gândirea statului român.

-Nu e atât de simplu să aduci un cetăţean dintr-o ţară în altă ţară, mai ales când nu sunt tratate de extrădare, când ţara aia e departe, când diferenţele culturale sunt mari, când parteneriatul cu procuratura sau Serviciile de acolo… Uneori e bine să nu implici, uneori nu ai mijloace, alteori e chestiune de viteză … Sunt multe elemente care concură la luarea unei decizii „Haideţi să vedem cum facem o operaţiune!”

-Apropo de asta, după ce aţi plecat, eu am scris un articol care se intitula: „Sebastian Ghiţă. Bomba adevărată este că a plecat cu foarte multe secrete ale Serviciilor”. Aţi plecat cu secrete?

-Nu, dar stând 10-15 ani acolo în Bucureşti şi învârtindu-mă în acest mediu, în aceste cercuri, probabil că am aflat şi că ştiu mai multe lucruri decât alţi oameni care nu au avut această preocupare şi care nu şi-au dorit să înveţe şi să înţeleagă ce înseamnă statul roman

-Am înţeles. Spuneţi-mi cine îmi garantează mie că nu vă contactează un serviciu secret străin aici şi nu vă cere informaţii?

-Acelaşi lucru care vă garantează că nu mă contactează la Bucureşti. Adică nu e o chestiune de teritorialitate, ci e de om.

-Să revenim la acel moment … Spuneţi-mi, aţi văzut prima înregistrare? Vaţi văzut la televizor?

-Nu am apucat tot timpul să văd înregistrările atunci când se dădeau, dar le-am văzut pe toate, evident.

-Şi aţi avut din ţară … Aţi urmărit feed back-ul? Aţi urmărit presa să vedeţi ce spune? Sau aţi zis: le-am dat şi îmi văd de treabă.

-Am urmărit presa, dar chestiunea cu feedback-ul într-o astfel de situaţie este calea sigură spre pierzanie. Am evitat să iau orice feedback.

-Momentul plecării, ultima dată când aţi fost văzut în România, în data de 19 decembrie seara la o acţiune, să nu-i zic sindrofie, a SRI.

-Era chiar o acţiune, era o întâlnire care este obişnuită între membrii Comisiei, între toţi cei care fusesem în Comisie cu conducerea Serviciului.

-Am întotdeauna o replică, spun: epic. Spuneţi-ne şi nouă unde era!

-La K2. Conducerea Serviciului, directorul şi primul adjunct şi adjuncţii, vin, dau mâna, schimbă câteva vorbe preţ de o oră sau două cu cei din Comisie care îşi termină mandatul. Am mers şi eu la acea întâlnire, căutând să mă mai uit încă o dată în ochii lui Florin.

– Ştiaţi că el era capătul tuturor acţiunilor?

– Nu suntem niciunii naivi. Gândiţi-vă că timp de 2-3 ani, poate şi mai bine, naiv poate – eu – i-am spus, i-am explicat şi lui, şi lui Kovesi, şi lui Marius Iacob, şi lui Maior şi altora şi celor din Comisie: domne, ce se întâmplă cu omul ăsta de la Ploieşti şi cu oamenii ăştia. Nici nu ştiam atunci că toţi procurorii stăteau la o masă, că falsifică înregistrări, dar vedeam că sunt lucruri în neregulă. Povesteau toţi martorii aceştia falşi, acoperiţi: „Domn’e, ne pun ăştia să facem nişte lucruri rele. Domn’e, e în neregulă”. Şi eu tot îi povesteam lui Coldea şi îi explicam şi el zâmbea, râdea, făcea pe miratul. Şi am mai vrut să mă mai uit o dată în ochii lui atunci.

 

„Au existat momente tensionate între Maior şi Coldea”

 

– Eu vă întreb partea omenească…

-Omeneşte vorbind, eu nu miam închipuit că, totuşi, după 2-3 ani nu o mă bage în seamă măcar un pic după atâtea lucruri întâmplate între noi.

– Acţiunea împotriva dumneavoastră, în rafale, a început în data de 17 februarie 2015. Când v-au chemat? Când v-au chemat atunci, ştiaţi că Florian Coldea e la butoane?

-Cunosc sistemul destul de bine. Ce nu puteam să accept era replica pe care o spunea tuturor: „Domn’e nu ştiu, ăştia de la DNA. Aştia de la DNA au înnebunit şi nu ştiu ce fac”.

– Aţi avut de atunci până aţi plecat vreo discuţie cu el? Că îl ştiaţi.

-O sută.

– Şi de fiecare dată zicea „Ăia de la DNA”?

-Da. El e un tip foarte serios, abil şi bine pregătit şi în general pe toată lumea reuşeşte să convingă.

– La reuniunea aceea era şi Maior. Maior ce zicea?

-Că lucrurile trebuie verificate.

– Şi Coldea spunea că ăia sunt nebuni. Dumneavoastră îl credeaţi?

-Nici eu şi nici Maior nu îl credeam, dar ce puteai să îi zici sau să îi faci? Au existat şi momente mai aprige, mai tensionate, încercând şi eu şi Maior să-i deschidem ochii, să îi spunem că lumea gândeşte şi altfel. Că sunt din ce în ce mai mulţi oameni, jurnalişti, oameni de afaceri, doctori, şefi de spitale. Câţi nu au venit să semnaleze: „Domn’e, totuşi situaţia devine mult prea agresivă, prea apăsătoare. Dacă furăm ceva să fim prinşi, dar să nu inventeze de dragul dosarelor hoţii pe care nu le facem”. Şi aici vreau să separ lucrurile pentru că mulţi tind să îi pună pe George Maior şi pe Florian Coldea în aceeaşi oală. Nu sunt în aceeaşi situaţie.