

Proiectul de lege are ca obiectiv creșterea gradului de siguranță a circulației pe drumurile publice și va ajunge la vot săptămâna viitoare. Noile modificări vizează alineatul 2 din articolul 44 al Codului Rutier și urmărește introducerea obligativității utilizării farurilor de către șoferi pe timpul zilei pe drumurile naționale.
„În circulația pe autostrăzi, pe drumurile expres și pe cele naționale europene (E) conducătorii de autovehicule și tractoare agricole sau forestiere sunt obligați să folosească și în timpul zilei luminile de întâlnire sau luminile pentru circulația diurnă”, potrivit articolului din prezent.
Prin noile modificări vor fi incluse și toate drumurile naționale (DN), chiar și cele care nu au și statut de drumuri europene.
Inițiatorul proiectului, deputatul Nicolae Petrețchi, a arătat că modificarea este esențială în ideea în care ponderea DN-urilor în numărul total al drumurilor publice rămâne una semnificativă.
„Considerăm că prezenta inițiativă legislativă se înscrie în procesul continuu de implementare a legislației europene. Venind în sprijinul participanților la trafic, făcându-i să observe în timp util autovehiculele care se deplasează pe drumurile naționale ceea ce, pe de o parte, va reduce numărul accidentelor, iar pe de alta, va mări siguranța rutieră din țara noastră”, se spune în expunerea de motive a proiectului de lege.
Totodată, începând din 2 martie 2023, intră în vigoare o serie de noi modificări pentru șoferi, introduse prin OG nr. 11/2023. Prin urmare, conducătorii auto vor putea fi sancționați pentru: