Codul Rutier a suferit schimbări mari, iar Direcţia de Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor (DRPCIV) a anunțat cum vor trebui întocmite dosarele, și ce acte vor fi necesare în 2023.
În urma achiziției, potrivit legii în vigoare, proprietarii autoturismelor trebuie să depună dosarul de înmatriculare în termen de 30 de zile. De precizat că această prevedere se aplică atât pentru mașinile noi, cât și pentru cele la mâna a doua.
Pentru a înmatricula o mașină second-hand cumpărată din România este nevoie de mai multe documente:
- cererea solicitantului,
- certificat de atestare fiscală,
- certificatul de înmatriculare în original,
- plăcuțele cu numărul de înmatriculare și dovada de plată a contravalorii celor noi,
- copia contractului de asigurare de răspundere civilă – RCA,
- dovada achitării contravalorii certificatului de înmatriculare, buletinul solicitantului.
Ce taxe va trebui să achitați
Cetățenii trebuie să completeze mai multe documente și să achite anumite taxe către stat, potrivit RomâniaTV. Documentele diferă în cazul mașinilor noi, față de cele cumpărate second-hand din România, respectiv din afară. În primul rând trebuie achitate taxe la Trezorerie:
- certificatul de înmatriculare – 49 de lei;
- plăcuţe de înmatriculare – 40 de lei;
- număr preferenţial – 90 de lei;
- asigurare RCA – cel puţin 300 de lei (suma diferă în funcţie de perioadă, şofer, capacitate cilindrică, etc.).
Mașini second-hand din UE
Registrul Auto Român va transmite ANAF datele persoanelor care cumpără mașini second-hand din UE și cer înmatricularea lor în România. De asemenea, cartea de identitate a mașinii se eliberează doar proprietarului autoturismului. ANAF poate dispuse suspendarea înmatriculării.
„Începând cu data de 25.07.2022, Registrul Auto Român aplică prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.120/2021, în baza căreia a fost elaborat Protocolul încheiat cu ANAF, pentru autovehiculele utilizate care provin din state membre UE și pentru care se solicită eliberarea Cărții de Identitate a Vehiculului (CIV) în vederea înmatriculării în România. Astfel, RAR eliberează CIV doar achizitorului intracomunitar, adică persoanei fizice sau juridice care a dobândit autovehiculul dintr-o țară membră UE și care este menționată în documentele de achiziție“, potrivit unui anunțat publicat pe site-ul Registrului Auto Român.
ANAF poate suspenda înmatricularea
Pentru a primi cartea de identitate a autovehicului, proprietarul mașinii trebuie să prezinte pe lângă certificatul de înmatriculare și documentele de achiziție intracomunitară (de exemplu: factură sau contract de vânzare-cumpărare).
Potrivit OG nr.78/2000, cu modificările aduse de OUG nr.120/2021, eliberarea cărţii de identitate a vehiculelor rutiere poate fi suspendată pe o perioadă de maximum 5 zile la solicitarea motivată a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. Procedura de eliberare a cărţii de identitate a vehiculului va fi reluată din oficiu după expirarea acestui termen.