Codul Rutier se modifică. Noi reguli de valabilitate pentru permise

Trafic. Sursa Foto: Arhiva EVZ

O nouă propunere legislativă menită să modifice Codul Rutier propune noi termene de valabilitate pentru permisele de conducere. Șoferii vor trebui să-și actualizeze documentele mai rar sau mai des, în funcție de vârstă.

Codul Rutier va suferi noi modificări, conform unui proiect legislativ aflat în dezbatere în Parlament. Inițiatorii actului normativ propun ca termenele de valabilitate pentru permisele auto să se schimbe. După viitoarele reglementări, șoferii cu vârstă sub 70 de ani își vor schimba permisele mai rar. În schimb, cei mai vârstnici, trecuți de 70 de ani, vor fi obligați să le actualizeze mai des.

Noile reguli nu se vor aplica în cazul permiselor de conducere emise înainte de intrarea în vigoare a noilor prevederi din Codul Rutier. Aceste documente vor fi preschimbate la termenul înscris pe ele.

Codul rutier schimbă regulile

Șoferii cu vârsta de până la 70 de ani își vor reînnoi permisul de conducere mai rar decât în prezent. Măsura este prevăzută într-un proiect legislativ aflat în dezbatere parlamentară. Conform noilor reguli, modificările vor viza mai multe tipuri de permise de conducere.

Vorbim despre pentru categoriile AM, A1, A2, A (mopede și motociclete), dar și despre B, B1, BE (mașini mici).

După modificare, Codul Rutier va impune ca termenul de preschimbare să fie majorat de la 10 ani, cât este acum, la 15 ani. De menționat că această regulă se va aplica doar șoferilor care nu au împlinit 70 de ani.

Inițiatorii proiectului își justifică măsura arătând că prelungirea valabilității va aduce beneficii pentru aproximaiv 3.000.000 de șoferi. Ei vor cheltui mai puțini bani și vor pierde mai puțin timp pentru a-și schimba documentele.

Codul Rutier pentru șoferi; sursă foto: Antena 3

Ce se întâmplă în cazul șoferilor vârstnici

În cazul șoferilor trecuți de 70 de ani, Codul Rutier va propune ca valabilitatea permiselor de conducere să scadă. Este vorba despre documentele aferente categoriilor enumerate mai sus. Astfel, șoferii cu vârste de peste 70 de ani vor fi obligați să-și schimbe actele la fiecare cinci ani. Asta până la vârsta de 80 de ani.

Totodată, același proiect de modificare pentru Codul Rutier prevede reguli și pentru șoferii trecuți de 80 de ani. Aceștia vor trebui să-și preschimbe permisul de conducere, indiferent de categorie, la fiecare doi ani.

Codul Rutier vine cu reguli noi

Prevederile propuse, de reducere a perioadei de valabilitate pentru permisele auto pentru șoferii persoane vârstnice, vor contribui la îmbunătățirea siguranței rutiere. Autorii proiectului de act normativ cred că, astfel, se va reduce numărul de accidente pe șosele.

Obligativitatea preschimbării permiselor de conducere mai des, va permite înlăturarea, de pe șosele, a șoferilor cu afecțiuni medicale. Cei care suferă de boli ce pot influența negativ capacitatea de a conduce un vehicul vor fi depistați mai ușor.

Iar scopul final urmărit de Codul Rutier modificat va fi de reducere a numărului de accidente rutiere cu consecințe grave.