Prevederile din Codul Rutier sunt extrem de precise în ceea ce privește comportamentul șoferilor în trafic, însă mulți par să le ignore complet atunci când conduc.
În multe situații, șoferii traversează linia continuă pentru a depăși vehicule sau alte obstacole din fața lor, cu riscul unei amezni. Cu toate acestea, există și excepții de la regulă, pe care puțini însă le cunosc.
Codul Rutier. Situațiile în care nu ai voie să depășești
Conform legislației, depășirea este o manevră prin care un vehicul trece în fața altuia sau în jurul unui obstacol, aflat pe același sens de circulație, prin schimbarea direcției de mers și părăsirea benzii de circulație sau a șirului de vehicule în care s-a aflat inițial.
De altfel, Codul Rutier specifică faptul că intrarea în depășire este permisă doar atunci când marcajele rutiere, semnele de circulație și vizibilitatea permit acest lucru.
„Se interzice depășirea vehiculelor când pentru efectuarea manevrei se încalcă marcajul continuu, simplu sau dublu, care desparte sensurile de mers, iar autovehiculul circulă, chiar și parțial, pe sensul opus, ori se încalcă marcajul care delimitează spațiul de interzicere”, conform Art. 120, alin. 1, lit. (i), din Codul Rutier.
Pe deasupra, pe drum sunt și indicatoare specifice care interzic efectuarea acestei manevre. Depășirea e interzisă în apropierea de intersecții, treceri de pietoni sau cale ferată.
Legislația interzice și depășirea unui alt vehicul atunci când te afli pe pasaje denivelate, pe poduri, sub poduri sau în tuneluri.
Când poți depăși pe linia continuă fără să iei amendă
Șoferii trebuie să știe însă că la această regulă din Codul Rutier există și excepții. Așadar, în situația în care ai în fața ta pe drum un vehicul cu tracțiune animală, o motocicletă fără ataș, mopede sau biciclete, depășirea e permisă chiar și pe linie continuă.
Dar asta numai și numai în situația în care vizibilitatea asupra drumului este asigurată pe o distanță mai mare de 20 de metri, iar lățimea drumului este de cel puțin șapte metri.
Același principiu se aplică și atunci când dai peste o mașină oprită pe carosabil.
În consecință, după cum reiese din Codul Rutier, nu este permis să depășești o mașină care merge încet, dacă acest lucru implică încălcarea liniei continue.
În plus, este permisă încălcarea liniei continue în situația în care există, alături de aceasta, și un marcaj discontinuu.
De asemenea, se poate face acest lucru la indicațiile unui polițist sau al personalului responsabil de dirijarea traficului în zona lucrărilor efectuate pe carosabil, potrivit promotor.ro.