România. Semafoarele cu lumină verde intermitentă sunt concepute pentru a fluidiza traficul, permițând virajul la dreapta sau stânga, chiar și când semaforul principal este pe roșu. Cu toate acestea, un semafor verde intermitent nu anulează prioritatea celorlalți participanți la trafic și nu autorizează manevre neregulamentare.
Obligațiile șoferilor la un semafor verde intermitent
Atunci când întâlnești un semafor verde intermitent la dreapta, trebuie să te asiguri că acorzi prioritate pietonilor și vehiculelor care au drept de trecere.
„Când un semafor cu trei culori are o lumină verde intermitentă suplimentară, montată la același nivel cu lumina verde normală a semaforului, sub forma unei săgeți verzi pe fond negru, cu vârful spre dreapta, aprinderea acesteia semnifică permisiunea pentru vehicule de a-și continua drumul în direcția indicată de săgeată, indiferent de culoarea semaforului electric, cu condiția acordării priorității de trecere vehiculelor și pietonilor care au drept de circulație”, se precizează în Art. 59 (4) din legea circulației.
Pe drumurile cu o singură bandă, șoferii pot întâlni semafoare cu lumină verde intermitentă pentru virajul la dreapta. În aceste cazuri, șoferii care intenționează să meargă înainte pot bloca involuntar drumul celor care doresc să vireze la dreapta. Această situație nu constituie o încălcare a regulilor de circulație, deoarece a le permite trecerea ar necesita intrarea pe contrasens sau depășirea marcajelor rutiere, ceea ce ar putea fi interpretat ca trecere pe roșu.
Manevra care te poate lăsa fără permis
Pe de altă parte, pe drumurile cu mai multe benzi de circulație, dacă există o bandă dedicată virajului la dreapta, doar șoferii care efectuează acest viraj au dreptul de a utiliza banda respectivă. Cei care merg înainte și blochează această bandă în timp ce așteaptă la semaforul roșu încalcă reglementările rutiere și pot fi sancționați.
Conform Codului Rutier, nerespectarea regulilor privind schimbarea benzii de circulație sau a direcției de mers constituie contravenție și se sancționează cu 2 puncte de amendă, echivalentul a 330 de lei. Este însă de precizat că, în cazul prezenței semaforului verde intermitent și al marcajului care indică direcția de mers înainte și la dreapta, conducătorul auto aflat pe respectiva bandă nu are obligația de a face loc celor care fac la dreapta.
Nu este permisă nici, manevrarea necorespunzătoare de la semafor, de a trece de pe banda dedicată virajului la dreapta pe cea care permite deplasarea înainte, intrând în fața altor vehicule. O astfel de manevră poate duce la pierderea permisului și la amenzi cuprinse între 660 și 825 de lei. În cazul încadrării greșite este de preferat, într-o astfel de situație să continuați drumul, virând la dreapta, pentru a reveni ulterior la direcția dorită de mers, ținând însă cont de regulile de circulație specifice porțiunii de drum pe care ați ajuns.
Prin urmare, nespectarea regulilor de circulație la intersecțiile cu semafor verde intermitent la dreapta poate duce la sancțiuni severe și la pierderea permisului.