În conformitate cu reglementările din Codul Muncii, timpul de muncă este definit ca intervalul în care angajatul desfășoară activitățile specifice postului său, fiind la dispoziția angajatorului și respectând obligațiile stabilite prin contractul de muncă, fie el individual sau colectiv, precum și normele legale în vigoare.
Codul Muncii stabilește reguli stricte privind durata maximă a timpului de muncă
Începând cu implementarea Directivei UE în legislația românească prin Codul Muncii, au fost stabilite reguli stricte privind durata maximă a timpului de muncă într-o săptămână și modul în care acesta trebuie distribuit. Cu toate acestea, în 2024, încă apar oferte de muncă ce menționează în mod explicit o săptămână de lucru de șase zile, contrar reglementărilor existente. Platforma avocatnet.ro a prezentat o situație care nu se încadrează reglementărilor:
„Căutăm un angajat de vânzări care să lucreze în magazinul nostru (...) Program de lucru 07:00 - 14:00 luni - sâmbătă (...)” - așa sună un anunț postat recent pe un grup de Facebook.
Chiar dacă numărul total de ore lucrate pare să respecte limita săptămânală maximă, împărțirea acestor ore pe parcursul a șase zile încalcă normele legale privind organizarea timpului de muncă într-o săptămână de referință. Această practică nu doar că depășește cadrul legal, dar poate afecta și echilibrul între viața profesională și cea personală a angajatului.
Pe lângă această problemă, trebuie subliniat că orele suplimentare necesită acordul prealabil al salariatului, lucru adesea trecut cu vederea. În plus, legea prevede ca munca suplimentară să fie compensată cu timp liber plătit în următoarele 90 de zile, însă angajatorul poate prefera plata unui spor, ignorând astfel obligația de a acorda timpul liber compensatoriu.
Angajați. Sursa foto: pixabay.com
Ce prevede Codul Muncii în ceea ce privește repausul săptămânal
Legea muncii impune un repaus săptămânal minim de 48 de ore consecutive și reglementează structura săptămânii de lucru, stipulând că aceasta trebuie să includă cinci zile lucrătoare urmate de două zile de odihnă. Aceste prevederi sunt esențiale pentru a asigura un echilibru între viața profesională și cea personală a angajaților, protejându-le astfel drepturile și bunăstarea.
Deși regulile privind timpul de muncă și repausul săptămânal sunt separate în capitole distincte ale Codului muncii, aplicarea lor trebuie să fie coerentă și unitară. Scopul principal al acestor reglementări nu este de a restricționa organizarea activităților angajatorului, ci de a proteja lucrătorul, conform principiilor stabilite de Directiva 2003/88/CE a Uniunii Europene.
Această Directivă subliniază importanța sănătății și securității la locul de muncă, evidențiind faptul că aceste aspecte nu ar trebui sacrificate în favoarea unor motive economice. Prin urmare, respectarea normelor de muncă este esențială, chiar și atunci când obiectivele economice ale angajatorului ar putea fi în contradicție cu acestea.
Ce trebuie precizat în contractul individual de muncă
În plus față de aceste neconformități, un alt aspect problematic este modul în care timpul de muncă va fi reflectat în contractele individuale. Există riscul ca fie programul de lucru să fie înscris exact așa cum apare în anunț, ceea ce arată o ignorare flagrantă a Codului muncii, fie contractul va respecta formal dispozițiile legale, însă evidența reală a timpului de muncă va fi gestionată necorespunzător sau ajustată doar pe hârtie, sugerând o intenție clară de eludare a legii.
În ceea ce privește înregistrarea timpului de muncă, acest lucru este esențial pentru respectarea normelor legale și pentru protecția angajaților. Conform articolului 119 din Codul muncii, angajatorii sunt obligați să țină o evidență strictă a orelor de muncă efectuate zilnic de fiecare salariat. În sprijinul acestei obligații, Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a subliniat necesitatea unei măsurări corecte și precise a timpului de lucru, care să fie impusă tuturor angajatorilor.