Proaspăt eliminat din funcția de secretar general al partidului, Codrin Ştefănescu transmite un mesaj atât colegilor cât şi simpatizanţilor PSD.
"Vreau să le transmit celor care ne susţin şi ne-au acordat votul lor dar şi colegilor din PSD: nu suntem terminaţi şi nu avem voie să capitulăm! Milioane de români ne cer asta şi sunt convins că ne vom lua revanşa la prezidenţiale! Asta dacă înţelegem să stopăm mâncătoria dintre noi şi să rămânem naibii uniţi! E obligatoriu!!!", a scris Codrin Ştefănescu pe pagina sa de Facebook.
Cu câteva ore înainte, acesta a transmis un alt mesaj prin intermediul reţelei de socializare: "E obligatoriu să strângem rândurile! Acum până nu este prea târziu! Şi sper ca acest Congres să limpezească apele şi să alunge dihonia din partid. Să nu capitulăm şi să nu ne uităm camarazii căzuţi în luptă de-a lungul timpului. Pe niciunul dintre ei!"
Potrivit CV-ului, Codrin Ștefănescu este absolventul Facultății de Economie Informatică și al Facultății de Relații Economice Internaționale; universitățile și ciclurile de studii nu sunt precizate.
Între 1990 și 1993, Ștefănescu a fost atașat Europress la București, redactor pe probleme de cultură și istoria artei. În 1993 a fondat Fundația „România Tânără”, al cărei președinte a fost din 1996 până în 2002.După absolvirea facultății a lucrat ca economist la firma Coryllus Trading. Într-un interviu pentru DCNews, Codrin Ștefănescu a declarat că, după finalizarea studiilor, a deschis împreună cu câțiva colegi din universitate o firmă de brokeraj pe care a vândut-o mai târziu unui consorțiu de bănci.