Comitetele Județene pentru Situații de Urgență din mai multe zone ale țării au decis trecerea a zeci de școli în scenariul doi de activitate.
Decizia a fost luată ca urmare a creșterii exponențiale a numărului de cazuri noi de coronavirus, atât în rândul elevilor, cât și a persoanelor numeroase cadre didactice, profesori sau educatori.
De exemplu, la Cluj au fost închise toate școlile din trei orașe, Dej, Gherla și Huedin, dar și din cea mai mare comună din țară, Florești. Prefectul de Cluj, Mircea Abrudean a stabilit că numărul infectărilor din zonele respective a trecut de 1.5 cazuri la mia de locuitori, ceea ce face ca situația să devină critică.
În plus, alte școli de renume din cele două orașe, Dej și Gherla, au fost trecute direct pe scenariul trei de activitate, care prevede învățarea exclusiv online, fiind vorba despre Colegiul Național „Andrei Mureșanu” și Liceul Teoretic ”Petru Maior”.
În plus, prefectul de Cluj a mai decis ca toate restaurantele, cofetăriile și cafenelele din Dej și Gherla să fie închise începând cu data de 8 octombrie, până când situația epidemiologică își va reveni.
Constanța, în stare de criză
La Constanța, CJSU a decis ca 31 de școli să fie trecute pe scenariul doi, care presupune învățarea, alternativ, la școală și online. În aceeași situație se regăsesc patru școli din Cernavodă, trei din Mangalia și una din localitatea Cumpăna.
„Alte patru unităţi de învăţământ din judeţ vor trece din scenariul 1 în scenariul 3 de funcţionare. Este vorba despre Şcoala Gimnazială nr. 1 Istria (ca urmare a confirmării a trei cadre didactice), Şcoala Gimnazială nr. 2 Nuntaşi (ca urmare a confirmării a trei cadre didactice), Şcoala Gimnazială nr. 3 Mangalia (o clasă a V-a, ca urmare a confirmării unui elev) şi Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 1 Mangalia (grupa mare, ca urmare a confirmării unui cadru didactic), măsură valabilă până pe 15 octombrie”, a decis CJSU Constanța.
CJSU Constanţa a mai votat trecerea din scenariul 2, în scenariul 3, în cazul Liceului Teoretic Callatis din Mangalia (pentru două clase a III-a şi o clasă a V-a, după ce un cadru didactic şi doi elevi au fost confirmaţi pozitiv). Acelaşi scenariu s-a aplicat şi pentru Grădiniţa cu Program Normal nr. 2 Mangalia (pentru grupa mică, ca urmare a confirmării unui preşcolar), Liceul Tehnologic 'Miron Costin' Constanţa (o clasă a IX-a, ca urmare a confirmării unui elev), Grădiniţa cu Program Prelungit „Lumea Florilor” Năvodari (pentru grupa mare „Ghiocei”, ca urmare a confirmării unui cadru didactic), Liceul Tehnologic 'Lazăr Edeleanu' Năvodari (o clasă a XII-a, ca urmare a confirmării unui elev), Liceul Internaţional de Informatică (o clasă a XI-a, ca urmare a confirmării unui elev), Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 10 Constanţa (pentru grupa mare I şi grupa mare II, ca urmare a confirmării unui îngrijitor) şi Grădiniţa cu Program Prelungit 'Florilor' Cumpăna (pentru grupa mică 'Crini', ca urmare a confirmării unui cadru didactic).