Cod roșu în București! 35 de cazuri cu mutația COVID-19 care a măcelărit India

53 de teritorii lovite de varianta Delta. OMS a prezentat un raport alarmant

Varianta indiană a SARS-CoV-2 a fost descoperită la un număr de 35 de pacienți, lucrători în cadrul unei societăți comerciale din Popești-Leordeni.

Varianta indiană a coronavirusului a fost descoperită la mai mulți cetățeni indieni, în comuna Popești Leordeni. Anunțul a fost de Institutul Național de Sănătate Publică (INSP). Un număr de 35 de cazuri de infectare cu varianta indiană a SARS-CoV-2 au fost depistate de autoritățile sanitare în Popești Leordeni. Este vorba despre cetățeni din Republica India.

În urma secvențierii, s-a descoperit că șapte dintre pacienți prezintă „o variantă indiană, alta față de cea care a provocat situația epidemiologică actuală din India”.

„În data de 01.05.2021, Direcția de Sănătate Publică Ilfov a informat Institutul Național de Sănătate Publică - Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile (INSP - CNSCBT) despre un focar de infecție cu SARS-CoV-2 depistat la 9 cetățeni din Republica India, angajați ai unei firme cu sediul în Popești-Leordeni, ce au intrat în țară prin Punctul de Control/Trecere de Frontieră Aeroport Otopeni în data de 20.04.2021, prezentând teste RT-PCR negative”, se arată într-un comunicat de presă transmis de INSP.

Mai mulți lucrători au intrat în carantină

Potrivit sursei citate, conform unei proceduri interne stabilite la nivelul firmei, cei 9 angajați au intrat în carantină pentru cinci zile, urmând a fi testați preventiv înainte de a intra în comunitate. Pe 26.04.2021 au fost depistați cu SARS-CoV-2 în urma efectuării unor teste antigen rapide.

De asemenea, tot DSP Ilfov a informat că alți 26 de cetățeni indieni, angajați ai unei alte firme care își desfășoară activitatea în localitatea Popești-Leordeni, au fost depistați cu SARS-CoV-2. Aceștia au fost testați cu teste antigen rapide, în zilele de 19 și 20 aprilie

„Dintre cele 35 de persoane care au fost confirmate cu infecția SARS-CoV-2, în prezent se află internate 19 persoane, dintre care 18 persoane la Spitalului Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale «Victor Babeș» din București și 1 persoană la Institutul Național de Boli Infecțioase «Prof. Dr. Matei Balș». Celelalte 16 persoane pozitive doar la testul rapid se află, în continuare, în izolare în localitatea Popești-Leordeni”, se mai arată în comunicatul INSP.

Rezultate pozitive la testele PCR

În data de 30 aprilie, pacienților internați în Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale „Victor Babeș” li s-au prelevat probe pentru efectuarea testelor de screening RT-PCR în vederea secvențierii. În după-amiaza zilei de 03/05/2021, INCDMM Cantacuzino a comunicat la INSP rezultate pozitive la secvențiere pentru varianta britanică la 3 pacienți. De asemenea, o variantă indiană a fost descoperită la alți șapte pacienți. În cazul variantei indiene este alta decât cea care a provocat situația epidemiologică din India, la alți 7 pacienți.

„Alți 5 pacienți au fost pozitivi pentru varianta B.1.127 care nu reprezintă o varianta ce determină îngrijorare. În 3 cazuri probele au o încărcătură virală mică neconcludentă”, se mai arată în comunicatul emis de Institutul Național de Sănătate Publică.