Cod portocaliu de ploi abundente în 19 judeţe. Cod galben de averse în 17 judeţe. Harta zonelor afectate

Cod portocaliu de ploi abundente în 19 judeţe. Cod galben de averse în 17 judeţe. Harta zonelor afectate

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis duminică noi avertizări de ploi abundente şi vijelii şi a instituit Cod portocaliu în partea de est, nord-est şi sud-est a ţării, în timp ce în centru, în sud şi în nord va fi Cod galben, până luni, la ora 2:00.

Potrivit ANM, în intervalul 20 iunie, ora 10:00 - 21 iunie, ora 2:00, în Moldova, Dobrogea, nordul şi estul Munteniei, precum şi în estul Transilvaniei, vor fi averse abundente, descărcări electrice şi, izolat, vijelii şi grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 40 - 50 de l/mp şi pe arii restrânse 60 - 80 l/mp.

Judeţele aflate sub Cod portocaliu sunt: Botoşani, Suceava, Iaşi, Neamţ, Vaslui, Bacău, Galaţi, Vrancea, Brăila, Buzău, Tulcea, Constanţa, Ialomiţa, Călăraşi, Prahova, Braşov (est), Harghita, Mureş (parţial), Bistriţa - Năsăud (partea de est).

"Manifestări de instabilitate atmosferică accentuată vor fi pe alocuri şi în celelalte judeţe din Transilvania", precizează ANM.

Ne puteți urmări și pe Google News

De asemenea, în acelaşi interval de timp, în cea mai mare parte a Transilvaniei, în Maramureş, local în Muntenia şi în nordul Olteniei, precum şi la munte, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică temporar accentuată. Se vor semnala averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 20 - 30 l/mp şi, izolat, 40 - 50 l/mp.

Sub Cod galben de ploi se află judeţele: Maramureş, Satu Mare, Bistriţa Năsăud, Sălaj, Cluj, Mureş (parţial), Alba, Sibiu, Braşov, Hunedoara, Argeş, Vâlcea, Dâmboviţa, Bucureşti, Giurgiu, Teleorman şi Caraş-Severin.