Cocaină de 100.000 de euro, CAPTURATĂ de dimineață. Drogurile erau în tranzit

Cocaină de 100.000 de euro, CAPTURATĂ de dimineață. Drogurile erau în tranzit

Captură impresionantă de cocaină, joi dimineața, la Timișoara. Nu mai puțin de 12 kilograme de droguri au fost capturate în urma unei operațiuni a DIICOT Timișoara. În timpul acțiunii a fost reținut cetățeanul spaniol care coordona afacerea.

Oamenii legii au descoperit că drogruile erau ”importate” d eo rețea bine pusă la punct,  din care făcea parte și o româncă plecată din țară, care nu a ezitat să își implice mama în afacere, fără să îi explice la ce o expune. Drogurile au fost trimise din Columbia, pe adresa unei femei din Oradea a cărei fiică trăiește în Spania, cu o firmă internațională de curierat, declarându-se că în colet s-ar afla vopsea de păr.

Coletul a fost verificat la intrarea în țară, iar probele analizate au relevant că în loc de vopsea de păr era ambalată cocaine pură.

Anchetatorii au stabilit că femeia la care urma să ajungă în primă fază coletul, nu avea nici cea mai mică idee despre conținut. Ea le-a relatat însă oamenilor legii că fiica sa se interesa dacă a ajuns coletul în regulă, urmând ca femeia să expedieze către aceasta drogurile. Un spaniel care coordona afacerea a fost reținu ieri, la Brăila. El a ajuns de dimineață la Timișoara și a fost audiat de DIICOT, fiind reținut pentru 24 de ore și urmând să fie prezentat cu propunere de arestare preventivă.