DUMITRU COARNĂ: JANDARMERIA a gestionat total NEPROFESIONIST protestele

DUMITRU COARNĂ:  JANDARMERIA a gestionat total NEPROFESIONIST protestele

Dumitru Coarnă, liderul Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual, a declarant că jandarmii au gestionat total neprofesionist protestele de vineri seară din din Piața Victoriei.

Coarnă susține că nu era necesară evacuarea întregii piețe și că are informații potrivit cărora a existat o diversiune pentru ca jandarmii să intervină în forță, transmite Agerpres.

Dumitru Coarnă a precizat, "Eu îmi doresc ca această violenţă pe care am văzut-o vineri seară să fie anchetată de procurori şi toţi cei care au greşit şi au încălcat legea să răspundă, atât cei din partea jandarmilor, cât şi a celor care au provocat - şi mă refer la cele câteva grupuri, două-trei grupuri care au încercat diferite atitudini violente care să provoace jandarmii, dacă au fost puşi de cineva, să ne răspundă procurorii".

Liderul sindicatului polițiștilor a mai spus că are foarte multe semne de întrebare legate de evenimentele din Piața Victoriei: "Am văzut multe contradicţii: doamna ministru spune că a participat în piaţă un procuror militar, procurorii militari spun că nu au avut reprezentanţi acolo. Uitaţi-vă şi la declaraţia acelei fete-jandarm, care spune: "Fraţilor, unde dracu m-aţi dus?".

Ne puteți urmări și pe Google News

Coarnă susține că acest fapt demonstrează existența unei diversiuni: "O diversiune creată de cineva care ar fi avut interes ca să provoace acea intervenţie în forţă a Jandarmeriei, pentru că sămbătă, duminică, aţi văzut că nu s-a întâmplat nimic. Or vineri seară se pare şi cred din ce în ce mai mult că a existat un plan de a provoca şi de a crea posibilitatea intervenţiei în forţă a Jandarmeriei".

Dumitru Coarnă cere demisia întregii conduceri a Jandarmeriei și spune că are informații potrivit cărora trebuie să fie atent la ceea ce spune, pentru că i se pregătește ceva: "Prietenul meu mi-a spus că are informaţii că mi s-ar pregăti ceva. Acum, în această perioadă, nu am primit nicio ameninţare, am primit altădată, în alt context. Eu mă aştept la orice, după aceste declaraţii, dar este riscul meu, dar nici nu pot să stau deoparte şi să constat că în această ţară cineva vrea să ne guverneze cu bastonul şi cu gaze lacrimogene".