Coaliţia, salvată de Curtea Constituţională

Coaliţia, salvată de Curtea Constituţională

Judecătorii au oferit guvernului o portiţă să continue procedura asumării răspunderii pe legea educaţiei, deşi anterior au declarat-o neconstituţională.

Apele s-au liniştit în coaliţia de guvernare după decizia de ieri a Curţii Constituţionale. UDMR, mulţumit că decizia permite indirect continuarea procedurii de angajare a răspunderii pe legea educaţiei, nu mai ameninţă cu părăsirea guvernării.

Încăierarea dintre putere şi opoziţie va continua în parlament. Opoziţia va încerca să-şi impună propria variantă cu privire la legea educaţiei.

Decizia de ieri a Curţii pare a fi în contradicţie cu hotărârea din 3 noiembrie care declara neconstituţională asumarea răspunderii pe legea educaţiei. "Nu se bat cap în cap. Dacă o să le citiţi cu atenţie şi o să aşteptaţi motivarea, care probabil va veni marţi, o să vedeţi că nu este nicio contradicţie între cele două decizii. În prima este vorba despre asumarea răspunderii, aici este vorba despre moţiunea de cenzură", a explicat Augustin Zegrean, preşedintele Curţii.

Şi premierul Boc, şi liderul UDMR au interpretat-o ca pe un colac de salvare pentru ca guvernul să continue procedura de adoptare a legii educaţiei prin asumarea răspunderii, chiar şi declarată neconstituţională de Curte. "Moţiunea de cenzură trebuie să-şi urmeze parcursul constituţional, să fie prezentată şi dezbătută", a declarat Emil Boc. Astfel, se consideră că dacă moţiunea depusă de opoziţie în urma angajării răspunderii va fi dezbătură şi respinsă în parlament, se consfinţeşte astfel aprobarea legii educaţiei pentru care guvernul şi-a asumat răspunderea. În opinia liderului UDMR, după respingerea moţiunii legea educaţiei va merge la promulgare şi totul se va rezolva în maximum 10 zile.

Strategia opoziţiei

Pe de altă parte, tot în Birourile Permanente reunite, opoziţia mizează pe majoritate pentru a-şi retrage moţiunea de cenzură şi în acest fel să considere că s-a anulat procedura asumării pe legea educaţiei.

"O moţiune nu mai are obiect din moment ce angajarea răspunderii a fost declarată neconstituţională. Cred că Birourile Permanente reunite pot să le ucidă pe amândouă într-un singur pachet", a comentat Mircea Geoană. În cazul în care guvernul va refuza să ia act de această decizie, Geoană inten ţionează să conteste legea la Curtea Constituţională.

În replică, premierul Boc l-a avertizat să se liniştească, altfel PDL va demara demiterea sa din funcţia de şef al Senatului.

Totodată, opoziţia va încerca luni la Senat să-şi impună propria variantă la legea educaţiei. Şansele sunt minime deoarece PSD şi PNL sunt în minoritate în plenul Senatului.

Ne puteți urmări și pe Google News