Dacă CNN spune asta, e grav! Strategia prezidențială a democraţilor pentru 2020 este cea mai STUPIDĂ din toate timpurile

Dacă CNN spune asta, e grav! Strategia prezidențială a democraţilor pentru 2020 este cea mai STUPIDĂ din toate timpurile

Candidații democrați pentru președinte „par să fie blocaţi într-o cămașă de forță". Merg pe același timp de „idei radicale, absurde și nepopulare", potrivit lui SE Cupp, gazdă şi comentator politic la CNN.

Printre propunerile pe care candidaţii democraţi le-au promovat la scara largă a fost sprijinul pentru accesul nestingherit al femeilor la avort si îngrijirea medicală gratuită a persoanelor care locuiesc ilegal în America.  Alte puncte care au beneficiat de un mic sprijin pe scena dezbaterii: îngrijirea sănătății publice pentru toți, școlarizarea gratuită în colegiu și dezincriminarea trecerilor ilegale.

Dar pentru cei care cred că "ar trebui să se lucreze pentru a îmbunătăți accesul la îngrijiri medicale în primul rând pentru cetățenii americani, care nu doresc să plătească datoriile altora", la aceştia de ce nu se gândesc democraţii, întreabă realizatorul TV. 

Există, din păcate, democrați care pledează pentru acești oameni

Ne puteți urmări și pe Google News

"Oamenii care, în opinia lor, reprezintă o majoritate? Nu cred. Cine s-a urcat pe scenă în această săptămână și a încercat să ajungă la alegătorii nemulțumiți ai lui Trump? Cred că pentru Partidul Democrat acești oameni nu contează. Nu sunt importanţi. Nu contează...  ", a mai spus jurnalista în monologul său.

"Dacă credeți că economia merge bine, vă înșelați, conform lui Elizabeth Warren și Cory Booker. Dacă credeți că asigurarea dvs. de sănătate funcționează foarte bine și doriți să o păstrați, vă înșelați, potrivit lui Warren, Bill de Blasio și Bernie Sanders.  Dacă credeți că șomajul este un semn bun al unei economii puternice, greşiţi, spune Kamala Harris". Sunt doar câteva din mesajele democraţilor, în opinia lui Cupp, total greşite.

"Spunând unei majorități a alegătorilor că este greșit, trebuie să fie una dintre cele mai stupide strategii pe care le-am văzut vreodată.  Dacă acesta este mesajul pe care Democrații trebuie să-l ofere alegătorilor, toți ar trebui să-și schimbe sloganurile de urgenţă.  

"Dacă scopul lor este de a bate președintele actual, cu aceste strategii, sunt destul de sigură că este totul ratat.  Același lucru este valabil și pentru ideile radicale, absurde și nepopulare pe care le împărtăşeşte doar o mică minoritate a poporului american. De fapt, marele câștigător al ambelor dezbateri ar fi putea fi doar  Donald Trump", conchide Cupp.