Canalul american de televiziune CNN îşi va înceta emisia în Rusia, începând cu data de 31 decembrie, din cauza legislaţiei ruse privind mass-media, a anunţat Turner International, compania-mamă a CNN.
„Turner International îşi încetează emisia în Rusia din cauza ultimelor modificări intervenite în legislaţia rusă în domeniul mass-media”, a declarat un reprezentant al companiei.
Potrivit ziarului economic rus Vedomosti, operatorii ruşi Vympelcom şi Akado au confirmat primirea unor avize în acest sens din partea Turner Broadcasting System Europe Ltd (TBSEL), care face parte din grupul Time Warner, proprietar al CNN.
Deputaţii ruşi au aprobat în septembrie un proiect de lege care limitează la 20% partea de capital pe care o poate deţine o entitate străină într-o companie media din Rusia, o măsură menită să protejeze ţara împotriva „ingerinţelor străine”. Legea a fost semnată de preşedintele Vladimir Putin la 15 octombrie şi urmează să intre în vigoare la 1 ianuarie 2016.
Creat în 1980 de Ted Turner, canalul CNN este unul din primele posturi de televiziune care emite 24 de ore din 24. Emisiunile sale în Rusia au fost difuzate de la începutul anilor '90. Canalul a avut un birou la Moscova din 1983.