CNADNR reia licitațiile pentru deszăpezire, după eșecul din această lună

CNADNR reia licitațiile pentru deszăpezire, după eșecul din această lună

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR) va relua licitaţiile privind achiziţia de sare pentru deszăpezire, potrivit news.ro.

Până acum, CNADNR a primit o ofertă doar pentru direcţia regională Cluj de la o companie privată, iar Salrom, singurul producător de sare din România, a anunţat că nu a participat la licitaţii din cauza „condiţiilor contractuale dezavantajoase pentru ofertant” prevăzute în caietul de sarcini. CNADNR ar putea purta negocieri directe cu Salrom în vederea achiziţiilor de sare, mai scrie news.ro.

La începutul lunii august apărea informația potrivit căreia Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR) nu a primit nicio ofertă la licitaţia pentru cumpărarea sării necesare deszăpezirii  în şase din cele şapte direcţii regionale.

Pe data de 18 mai, CNADNR a lansat licitaţiile pentru cumpărarea de sare, clorură de calciu şi produs ecologic cu efect degivrant, material cu ajutorul cărora să se realizeze deszăpezirea în următorii 4 ani.

Ne puteți urmări și pe Google News

Contractele au o valoare de 379,7 milioane lei (circa 85 milioane euro) fără TVA.