CNA intră în acțiune din nou! Tot conținutul media legat de COVID-19 va fi analizat

Sursă foto: paginademedia.ro

Cristina Pocora, membru CNA, a făcut miercuri o serie de declarații legate de modul în care a acționat instituția în ultima perioadă. Ea susține că toate demersurile impuse de lege pe perioada pandemiei au fost respectate. Tot ceea ce a fost distribuit în audiovizual a fost sub stricta supraveghere și s-au dat și sancțiuni acolo unde a fost cazul. Totuși multe sesizări așteaptă să fie analizate, iar acest lucru se va face miercuri și joi.

Membrul CNA susține că nu au fost înregistrate multe sesizări din partea telespectatorilor și îi încurajează pe această cale să trimită o înștiințare cu lucrurile considerate de ei nereguli. "Este mai important şi mai eficient decât o postare pe Facebook în care să ne întrebăm ce face CNA", susține Cristina Pocora.

"Am susţinut toate demersurile susţinute de autorităţi de la începutul pandemiei şi am recomandat toate spoturile ca fiind spoturi de interes public; Am adus la aceeaşi masă autorităţi-radiodifuzori pentru a găsi soluţii pentru îmbunătăţirea comunicării şi eficienţă în transmiterea mesajelor (octombrie.a.c.). Am răspuns sesizărilor şi am aplicat sancţiuni acolo unde am constatat încălcarea dispoziţiilor legale. Din păcate, nu am fost sufocaţi de sesizări pe această temă! (până acum am recuperat şi analizat lunile noiembrie 2020-mai 2021). Voi reveni cu o sinteză a acestor sancţiuni", se arată postarea membrului CNA pe pagina personală de Facebook.

În perioada iunie-septembrie, rapoarte prezentate pe ordinea de zi, Cristina Pocara susține că nu au fost înregistrate pe multe sesizări venite din partea telespectatorilor. Totalul rapoartelor cu privire la COVID-19 din perioada 11-17 octombrie au fost extrase și sunt analizate.

"Am solicitat şi se lucrează în acest moment la o monitorizare pe această temă a tuturor posturilor tv şi radio locale şi regionale, pentru emisiunile de ştiri şi dezbateri pentru perioada 11-17 Octombrie a.c. Astfel vom avea o imagine amplă a tratării acestui subiect. De asemenea, este în lucru o monitorizare de linie pentru principalele televiziuni centrale, emisiunile de dezbateri, pentru perioada 9-18 oct", a afirmat ea.

Toți telespectatorii nemulțumiți de informațiile din media sunt rugați să facă sesizări la CNA

Conform informațiilor oferite pe Facebook, CNA a crescut în această perioadă și numărul de ședințe programate pe săptămână. Dacă până acum aveau două, în această perioadă se susțin câte trei. Această decizie a fost luată pentru a se ajunge cu rapoartele la zi. S-a ajuns la acest decalaj din cauza faptului că, în perioada 9 februarie-13 mai 2021, CNA nu a putut funcționa pentru că patru membri din 11 nu erau numiți de Parlament. Alte motive cu privire la această întârziere sunt prezentate tot de Cristina Pocora: "Pentru că avem o lege depăşită de timpuri care în multe puncte nu mai răspunde realităţilor şi evoluţiei din domeniu. Pentru că din multe cauze CNA este o instituţie care a fost lăsată “în secolul trecut” şi nu există softuri care să facă monitorizare în timp real, să ofere diferite analize. Pentru proiectul de digitalizare al CNA nu au mai fost bani pe POC şi nu a fost o prioritate nici pentru a fi prins în PNRR".

"Monitorizarea este făcută cu pixul pe hârtie. La CNA, în organigrama departamentului de monitorizare – radiodifuzori centrali- sunt 27 de posturi din care lucrează efectiv 22 de oameni (4 posturi sunt scoase acum la concurs!!!). La Departamentul de Control- radiodifuzori din ţară – în organigramă sunt 47 de posturi, din care ocupate sunt 36. Da, 58 de oameni vizionează emisiunile, le transcriu şi ne transmit un raport. Rapoartele sunt puse pe ordinea de zi şi trebuie discutate în ordine cronologică. Dacă un raport este mai vechi de 6 luni, nu mai poţi să dai sancţiuni pe el pentru că pierzi în instanţă. De aici situaţia în care le-am luat pe rând şi îmi doresc foarte mult să ajungem la zi cu dezbaterile", a continuat ea.

Cristina Pocora a mai precizat în postarea sa faptul că miercuri și joi vor fi dezbătute toate sesizările care au fost făcute până acum cu privire la COVID-19 și care "nu sunt foarte multe". Membrul CNA a încurajat toți telespectatorii să facă sesizări atunci când observă că ceva nu este în regulă la conținutul media prezentat la tv sau radio.

"Este nevoie să ne timită o sesizare. Formularul este pe site-ul CNA! Este mai important şi mai eficient decât o postare pe fb în care să ne întrebăm ce face CNA. Este mai eficient ca milioane de ochi să urmărească toate posturile din această ţară decât cei 22 de ochi ai membrilor CNA", a conchis ea.