Este imposibil să nu fi văzut vreodată un film românesc realizat înainte de 1989. Deseori ele sunt difuzate pe micile ecrane, însă CNA vrea un mesaj de avertizare pentru acestea. Specialiștii susțin că perioada comunistă nu a fost atât de frumoasă precum se vede în filme, iar românii trebuie să cunoască acest lucru.
Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a pus ochii pe filmele românești realizate înainte de 1989. Specialiștii susțin că acestea nu prezintă situația reală din acea perioadă, ci doar partea frumoasă. Românii trebuie să fie informați corect cu privire la istoria țării, așa că se recomandă două moduri prin care filmele comuniste să fie difuzate.
1. Fie organizarea unei dezbateri, înainte filmului, cu invitaţi care să cunoască producţiile cinematografice.
2. Fie afişarea pe ecran, la începutul difuzării, a unuia dintre mesajele: „Film realizat în perioada comunistă, în care difuzarea era condiţionată de o viză a cenzurii” sau „Film realizat în perioada comunistă, în care funcţionau cenzura şi propaganda de stat”, potrivit paginademedia.ro.
Potrivit aceleași surse, precizările cu privire la filmele comuniste sunt doar o recomandare din partea Consiliul Naţional al Audiovizualului. Televiziunile care nu vor respecta aceste două modalități de difuzare nu vor fi sancționate în niciun fel.
Recomandare CNA a venit după ce Remus Negoi, senator USR Constanța, a făcut în luna decembrie 2021 o propunere asemănătoare de modificare a Legii Audiovizualului. Politicianul a susținut că toate filmele realizate înainte de 1989 ar trebui să fie însoțite de un însemn de avertizare reprezentând litera „C” (de la "Cenzură").
Motivul pentru care CNA propune avertizarea filmelor românești comuniste difuzate la tv
„Noi am avut pe masă un proiect al USR, care îşi propunea să facă puţină lumină în domeniul filmelor făcute înainte de 89, marcând un C, de la Cenzură, filmele respective. Noi am considerat formula fiind uşor excesivă şi am dat un aviz cu observaţii şi mai departe ne-am propus să venim şi noi cu o soluţie.
Ne-am propus o recomandare care să avertizeze publicul în legătură cu aceste producţii şi să încerce într-un fel să le pună în contextual epocii”, a explicat Rasvan Popescu, membru CNA.
Acesta susține că recomandarea este cu precădere pentru tinerii care urmăresc astfel de filme, care „nu ştiu cum e să trăieşti într-o ţară fără libertatea de exprimare, în care cenzura şi propaganda falsificau realitatea, astfel încât deposedarea ţăranilor de pământ, de exemplu, prin colectivizare, era un fapt pozitiv. La fel, naţionalizarea fabricilor, iar Rezistenţa din munţi era privită ca un act de trădare naţională. Au fost doar câteva exemple care se regăsesc în cinematografia epocii.”