Clujencele vor sărbători Ziua Femeii în compania lui Toto Cutugno
- Daniel Teodoreanu
- 27 ianuarie 2016, 23:37
Cel mai îndrăgit italian al tuturor timpurilor revine în ţara noastră şi în acest an. La 13 Martie 2016, de la ora 19.00, la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, celebrul cântăreţ îşi va încânta admiratoarele cu cele mai frumoase melodii ale sale.
Concertul se va numi „Best Of” şi îşi propune să răsfeţe toate admiratoarele artistului cu hiturile care l-au consacrat: „L’Italiano“, „Serenată“, „Insieme: 1992”, „Figli”, dar mai ales cu melodiile special compuse pentru reprezentantele sexului frumos. De-a lungul timpului, Toto Cutugno a interpretat mai multe piese dedicate femeii, un exemplu fiind "Stasera Parliamo Di Donne" - cea mai cunoscută dintre ele, şi nu o dată a recunoscut că "femeia" este simbolul sensibilităţii.
Fiind unul dintre cei mai cunoscuţi, îndrăgiţi şi apreciaţi cantautori italieni, dar şi un şarmant cuceritor, Toto are o mulţime de fane, a căror admiraţie a câştigat-o cu hiturile sale. „Eu iubesc şi admir femeile din tot sufletul, nu pentru că sunt bărbat, dar pentru acele caracteristici - inteligenţă ascuţită, curajul, altruismul - pe care noi, bărbaţii, nu le avem. În ziua de azi, e foarte greu să cucereşti o femeie pentru că de obicei, ele sunt cele care cuceresc bărbaţii. Chiar dacă ne lasă impresia că noi suntem cei care stabilim regulile, ele ne conduc din umbră şi "ne fac să le cucerim". Femeile au o inteligenţă nativă extraordinară şi ştiu să se descurce în orice situaţie, mult mai bine ca noi. Sunt nişte creaturi magnifice”, a declarat cuceritorul Italian, conform unui comunicat de presă.
„Sunt foarte legat emoţional de România, pentru că am cunoscut mulţi români cu care am lucrat şi am colaborat foarte bine. În România mă simt că acasă”, declară artistul italian ce a cântat pentru prima oară în România în 1993, la festivalul Cerbul de Aur. De atunci şi până în prezent, a revenit pentru mai multe concerte, foarte apreciate de publicul român sau ca invitat de onoare la diverse emisiuni de televiziune.
Ultima dată, Toto Cutugno a susţinut un concert în România anul trecut, la Sala Palatului din Bucureşti. Cutugno şi-a recunoscut dragostea pe care o are faţă de poporul român şi a dezvăluit, anul trecut, că are doi angajaţi români în casa lui de la Roma. "Atât de mult iubesc poporul român", spunea atunci artistul.
Toto Cutugno a vândut peste 150 de milioane de albume şi a compus peste 400 de melodii, pentru peste 50 de interpreţi celebri, printre care Adriano Celentano, Joe Dassin, Luis Miguel, Fausto Leali, Miguel Bosé şi Ricchi e Poveri. Toto Cutugno a rămas singurul cantautor italian care a câştigat concursul Eurovision, în 1990. Melodia sa "L'italiano", înregistrată în 1983, este cântată de peste 160 de interpreţi din întreaga lume, fiind printre cele mai fredonate cântece italiene din toate timpurile.
Preţurile biletelor pentru concertul de la Cluj-Napoca, din 13 Martie 2016 sunt următoarele: 350 lei (categoria VIP); 300 lei (categoria 1); 250 lei (categoria 2); 200 lei (categoria 3); 150 lei (categoria 4); 100 lei (categoria 5)
Biletele pentru concertul de la Cluj-Napoca, din 13 Martie 2016 se găsesc din data de 27 Ianuarie 2016 în următoarele locuri: casa de bilete a Sălii Polivalente, librăria Librarium Universităţii, la agenţia de bilete a Teatrului Naţional, la standul Ticketnet din Cora, la standul Ticketevent din Iulius Mall, la magazinele Orange, Vodafone, Diverta, Germanos, Inmedio şi în agenţiile TUI TravelCenter. Cei ce doresc să comande biletele online o pot face de pe: BILETOO.ro, BILETMASTER.ro, EVENTIM.ro, BILET.ro, BLT.ro, BILETE.ro, MYTICKET.ro, , TICKETNET.ro!