Un actor conduce detaşat în toate sondajele, cu trei săptămâni înainte de scrutinul prezidenţial. Strategia lui Volodimir Zelensky, devenit celebru pentru rolul unui profesor care ajunge preşedinte, este de o simplitate genială: amestecă realitatea cu fi cţiunea.
De ce vrea Poroşenko un al doilea mandat (prezidenţial)? – Ca să nu primească un mandat (de arestare).”
Acesta este unul dintre scheciurile cu care Volodimir Zelensky i-a cucerit pe ucraineni. În asemenea măsură încât acest actor amator de 41 de ani din Krivoi Rog conduce în toate sondajele privind alegerile prezidenţiale, al căror prim tur va avea loc în Ucraina pe 31 martie. În unele cercetări sociologice, avansul său este şi de 10%. Mult în spatele său, se situează „vedete” ca Petro Poroşenko (preşedintele în exerciţiu) sau Iulia Timoşenko (fost prim-ministru).
Zelensky s-a instalat în fruntea sondajelor încă din vara trecută, cu mult înainte de momentul în care şi-a anunţat intrarea în cursa electorală, pe 31 decembrie, de Revelion. Uriaşa simpatie de care se bucură este datorată rolului său dintr-un popular serial cu titlul „Slujitorul poporului”, în care joacă rolul unui profesor de liceu devenit… preşedintele Ucrainei.
Asistăm la cel mai puţin ortodoxă campanie electorală din istoria Ucrainei, comentează The Guardian. Şi aceasta, exclusiv datorită lui Zelensky, care are un excepţional talent de a amesteca ficţiunea cu realitatea. Nu întâmplător, „Slujitorul poporului” este atât numele partidului, cât şi sloganul său de campanie. De altfel, partidul a fost creat în martie 2018 de către mai mulţi membri ai trupei Kvartal 95, realizatoarea serialului.
Când nu filmează la televiziune, Zelensky colindă ţara, având un succes la fel de mare cu numerele sale de „stand-up comedy”, la care ucrainenii râd cu lacrimi. Se simt răcoriţi văzând cum noul star al politicii îi terfeleşte pe politicienii din Sistem.
„Nu este o campanie electorală”, le spune el spectatorilor amuzaţi. „Voi ştiţi mai bine ce aveţi de făcut.”
Mogulul, călcâiul lui Ahile
Punctul slab al lui Zelensky pare să-l reprezinte legăturile de afaceri cu puternicul şi controversatul oligarh Ihor Kolomoisky, proprietarul trustului de televiziune 1+1 care difuzează serialul său. Deţinător al celei de-a doua mari averi din Ucraina, estimată de Forbes la 1,1 miliarde de dolari, şi al clubului de fotbal Dnepr Dnepropetrovsk, Kolomoisky a fost implicat de-a lungul timpului în mai multe scandaluri, printre care preluarea ostilă a unor companii cu ajutorul serviciului de pază şi proiecţie pe care îl patronează.
De asemenea, circulă informaţii că mogulul a cheltuit 10 milioane de dolari pentru crearea „Dnepr”, un batalion de forţe speciale din cadrul Ministerului de Interne, care să lupte în Donbas împotriva ruşilor, dar şi alte formaţiuni paramilitare precum Aidar sau Azov.
„Sunt clovn şi sunt foarte mândru de asta!”
Strategia lui Zelensky pare simplă: exploatează „nevoia de figuri noi” pe scena politică. „Cei care votează pentru Zelensky sunt cei care nu au încredere în nici un om politic”, explică Volodimir Fesenko, un politolog din Kiev citat de La Croix. Într-o atmosferă de scârbă generalizată faţă de clasa politică, actorul mizează pe statutul său de „om din afară”.
Pe 8 februarie, la un spectacol pe care l-a susţinut la Lvov, Zelensky a fost huiduit de câteva zeci de membri ai unei formaţiuni de extremă dreapta: „La Lvov, poţi să fii clovn, dar nu poţi fi preşedinte!”
Dar actorul şi-a însuşit imediat acuzaţia, transformând-o în emblemă politică: „Sunt un clovn şi sunt foarte mândru de asta”.
În Ucraina, unde, după obţinerea independenţei în 1991, doar un singur preşedinte a câştigat un al doilea mandat, cea mai importantă calitate a sa este că nu este suficient de vechi în politică pentru a-şi fi atras încă mânia alegătorilor.
Deşi economia s-a stabilizat pe moment (FMI a aprobat în decembrie un ajutor de 3,9 miliarde de dolari pe 14 luni în ceea ce pare o tentativă disperată a comunităţii internaţionale de a evita surprizele electorale şi a salva pielea regimului Poroşenko), corupţia face ravagii iar facturile la utilităţi au explodat.
Arestările de primăvară Programul lui Volodimir Zelensky porneşte tocmai de la epuizarea actualei clase politice şi promite o mai mare democraţie directă, făgăduiala de a rămâne preşedinte doar un singur mandat, referendumuri naţionale în problemele-cheie şi eliminarea imunităţii pentru parlamentari, judecători şi chiar preşedinte.
Mai mult, Zelensky promite arestări. Folosind un joc de cuvinte intraductibil, un slogan de campanie al său sună astfel: „Când va veni primăvara, vom începe plantările”.
„În rândurile populaţiei există o foarte mare dorinţă de a-i vedea pe oficialii de rang înalt, pe membrii clasei conducătoare arestaţi”, arată Fesenko. „Nu este singurul care promite asta, dar, venite de la el, promisiunile sună mai natural.”
Aceste promisiuni i-au atras eticheta de „populist”. Însă un consilier al rivalei lui Zelenski, Iulia Timoşenko, descria astfel situaţia actuală din Ucraina: „Dacă ieşi din Kiev şi începi să vorbeşti despre salarii şi despre condiţiile de trai reale, nu eşti populist, eşti realist.”
Şi Dmitri Razumkov, un consilier al actorului, neagă că acesta ar fi populist: „Toată lumea este obosită de Sistem şi protestează împotriva lui. Zelensky este o figură care uneşte, care poate sparge vechiul sistem înlocuindu-l cu unul nou.” Lipsa de experienţă politică i-a atras şi ea un val de critici. O întâlnire a sa cu ambasadorii europeni s-a dovedit un fiasco. „Replica lor a fost: Ce este asta, o glumă?”, a declarat un diplomat pentru The Guardian. „O parte din program arată bine pe hârtie, dar când vine vorba de modul de aplicare omul este incapabil să îţi dea amănunte.”
Aivaras Abromavicius, un fost ministru al Economiei, consideră, dimpotrivă, că lipsa de experienţă a lui Zelensky ar putea fi un atu: „Văd asta ca pe un avantaj. Concepţiile sale i se vor contura mai bine când va deveni preşedinte. De cei din jurul său; întrebarea este: cine i le va contura? Aceasta este întrebarea cheie.”