Cetățenii din Sectorul 1 al Capitalei riscă să petreacă sărbătorile de iarnă printre gunoaie și blocați în zăpadă dacă iarna nu va fi blândă. Conflictul dintre Clotilde Armand, primarul sectorului, și reprezentanții Romprest SA, compania de salubritate care asigură curăţenia în sectorul 1 al Capitalei, continuă. Am ajuns la etapa scandalului pe dezăpezirea străzilor.
După ce compania de salubritate Romprest SA, care asigură curăţenia în sectorul 1 al Capitalei, anunţa „limitarea temporară a activităţilor din cadrul serviciului de salubrizare”, invocând faptul că în ultimele patru luni, mai exact din luna iulie, firma „finanţează integral” serviciile de salubritate pentru acest sector şi a ajuns să angajeze cheltuieli suplimentare pentru a putea asigura în continuare curăţenia, scrie psnews.ro. Compania anunţa că nu va fi afectată activitatea de colectare a deşeurilor de la populaţie şi de la firme.
Azi, lucrurile au evoluat în urma ninsorilor din București. După ce Romprest a scos utilajele să intervină în Sectorul 1, în comendamentul de iarnă, conform declarațiilor unor participanți, Clotilde Armand, a spus „Cât timp sunt primar, cetățenii să își plătească gunoiul și deszapezirea direct la Romprest”, ca urmare a solicitării de efectuarea a plăților către Romprest de Primăria Sectorului 1. Armand, a spus că bugetul nu îi permite să facă aceste plăți, sectorul 1 nu mai are bani disponibili.
Noul primar al sectorului 1, Clotilde Armand, s-a întâlnit cu șefii Romprest în urmă cu două săptămâni și le-a spus că, în opinia ei, contractul este ilegal și că nu le va da bani pentru deszăpezire. Azi a început ninsoarea în București. Mai mult, în urma reducerii activității Romprest, sectorul 1 s-a umplut de gunoaie.
Anunţul privind restrângerea activităţii operatorului de salubritate al sectorului 1 din Bucureşti a fost făcut joi, prin intermediul unui comunicat postat pe site-ul companiei şi semnat de „cei 3.000 de angajati ai Companiei Romprest Service SA”.