Clătite de post cu cartofi. Sunt gata în câteva minute, iar ingredientele se găsesc în toate bucătăriile. Rețetă italiană

Rețetă de clătite de post. Un desert sănătos și cu puține calorii. Sursa foto: arhivă EVZ

Clătitele de post sunt cu adevărat delicioase, deși nu conțin nici ouă și nici lapte. Rețeta se bazează pe cartofi. Modul de preparare este unul simplu, iar acest desert poate fi consumat atât cald cât și rece.

Clătitele sunt printre cele mai populare deserturi în România. Trebuie să știți că le puteți consuma și în perioada de post. Există o rețetă de clătite delicioase, care nu are pe lista de ingrediente nici lapte și nici ouă. A fost împrumutată din bucătăria italiană și se bazează pe cartofi pentru realizarea aluatului.

Mod de preparare

Pentru a prepara aceste clătite aveți nevoie de următoarele îngrediente: un kilogram de cartofi (de preferință albi), două linguri de făină, ulei de măsline, sare și piper.

Cartofii se curăță, se spală și se dau pe răzătoarea mare. Se lasă apoi la scurs timp de câteva minute. Puteți chiar să îi stoarceți folosind un tifon și asfel veți elimina excesul de apă. Cartofii se amestecă apoi cu făina. Se adaugă sare și piper după gust și se amestecă bine până când se omogenizează compoziția. Se procedează apoi la fel ca și la clătitele obișnuite. Acestea se prăjesc într-o tigaie antiaderentă.

Aceste clătite fi servite atât calde cât și reci. În cazul în care nu țineți post le puteți umple cu brânză și smântână, dar și cu șuncă. Dacă țineți post de puteți consuma ca atare sau le puteți umple cu legume, potrivit playtech.ro. 

Minciunele de post

Minciunele de post sunt un alt desert tradițional. Pentru a le prepara aveți nevoie de următoarele ingrediente: 500 grame de făină albă, 25 grame de drojdie proaspătă, o jumătate de linguriță de sare extrafină, 2-3 linguri de zahăr tos fin, coaja răzuită de la o lămâie, coaja răzuită de la o portocală, un plic de vanilie patu linguri de ulei de floarea soarelui, 250 ml de apă caldă, ulei pentru prăjit.

Se pune făina (amestecată în prealabil cu sarea) în vasul de frământat și se face în mijlocul ei o adâncitură în care se pun: drojdia mărunțită, zahărul tos, coaja răzuită de lămâie și de portocală, zahărul vanilat. Se toarnă treptat apa caldă și se frământă mai întâi ingredientele din mijlocul vasului, până ce se dizolvă atât zahărul, cât și drojdia. Se încorporează toată făina și pentru definitivarea aluatului se adaugă și uleiul, puțin câte puțin.

Când aluatul este elastic și nelipicios, se dă vasul, acoperit cu un șervet curat, la căldură, într-un loc ferit de curenții de aer rece. După 35-40 de minute, când aluatul și-a dublat volumul, se răstoarnă pe planșeta înfăinată și se mai frământă puțin, pentru eliberarea bulelor de aer. Minciunele se taie apoi în formă dreptunghiulară și se părjesc în ulei. Se pudrează cu zahăr și astfel aveți un desert delicios.