“Vin nemții!...” Când au început să se răspândească vorbele acestea de groază, dușmanul încă nu spărsese Carpații. Se șopteau însă pretutindeni, pe stradă, în localuri publice, cu o stăruință aproape suspectă, știri grozave. Otrava disperării se picura în suflete ca să le înmoaie, să le înconvoaie. “Vin nemții!...” Acuma veneau. Din creșterea disperării oamenilor puteai simți cum se apropie, îi auzeai și îi simțeai. Lacrimile și zvonurile soseau înaintea lor... Colo au dat foc satelor, dincolo au împușcat bărbații, au tăiat mâinile copiilor... Au declarat că vor să distrugă pentru totdeauna neamul românesc, să nu-i mai rămână nici pomenirea... (Livu Rebreanu, Calvarul)

E decembrie 1916 și toată România fuge spre Moldova. Exodul a început după înfrângerea de la Turtucaia, de la începutul lui septembrie. Atunci a știut toată lumea că nu e de glumă. Ofensiva austro-germană din Transilvania s-a încheiat cu străpungerea trecătorilor Carpaților Meridionali. Bucureștiul căzuse și el pe 23 noiembrie. Guvernul, autoritățile, armata și o parte a locuitorilor s-au retras in Moldova, iar capitala a fost stabilită temporar la Iași. Din toată România mai rămăsese un sfert de teritoriu, cât să-l cuprinzi într-o palmă... Unde mai pui că tifosul va omorî și el peste 80.000 de oameni...

Pe 14 decembrie, România îşi trimite tezaurul spre bună păstrare, departe de front şi de inamic. În Rusia! Kremlinul primește cu bucurie “cadoul”, căruia îi face inventarul: 1.738 de lăzi, cu o valoare de 321.580.456, 84 lei aur, dintre care 7.000.000 lei aur erau reprezentaţi de bijuteriile reginei Maria – restul era stocul metalic al Băncii Naţionale, care garanta circulaţia biletelor de bancă.

E penultima zi din anul 1916 și nemții cuceresc și Brăila. Soldați români și ruși, dar și civili refugiați din teritoriile ocupate de armatele lui von Mackensen se înghesuie, disperați, într-un tren de 26 de vagoane aflat în Galați (trenul de etapă E-1). Dar garnitura se dovedește a fi neîncăpătoare, mulți dintre călători fiind nevoiți să se suie pe acoperișurile vagoanelor sau pe scări și între tampoanele de legătură.

Pe drumul spre Iași, trenul oprește de câteva ori pentru a se reaproviziona cu lemne. În gara din Bârnova, garnitura staționează mai multe ore. Se verifică frânele cu aer de tip Westinghouse⁠(en) și, pentru că nu există probleme,  pleacă mai departe, tractat de două locomotive.

E 1.00 noaptea, 31 decembrie. Trenul își continuă drumul fără a se semnala probleme deosebite. E frig, dar cale de întoarcere nu există. Toți vor să ajungă pe ultima limbă de pământ românesc rămasă intactă.

Frânele nu funcționează

Înainte de localitatea Ciurea, cum vii dinspre Bârnova, există o pantă deosebit de periculoasă. Atunci apare și prima problemă tehnică: mecanicii primei locomotive nu pot să micșoreze viteza garniturii. Frânele de contrapresiune ale vagoanelor nu funcționează! Din fericire, 23 de vagoane sunt echipate cu frâne manuale. Mecanicii lansează semnale pentru controlorii din tren. Dar e atâta haos în vagoane, încât aceștia nu pot ajunge la frâne!

Peste 1.000 de morți

Trenul se îndreaptă vertiginos către o garnitură cu păcură care staționa pe linia 1. Dezastrul este iminent. Dar unul dintre acari observă la timp semnalele luminoase ale mecanicii locomotivei și reușește, în ultima clipă, să schimbe macazul și să direcționeze monstrul de fier către linia 2. Angajații căilor ferate din stația Ciurea răsuflă ușurați. Vor salva trenul? Nu, pentru că unghiul de cotire este prea mare, iar viteza, la fel. Locomotiva și primul vagon reușesc să se înscrie pe linia 2, dar restul deraiază. În tot acel haos, unul dintre vagoane se ciocnește de o cisternă cu combustibil. Urmează o deflagrație teribilă și un incendiu apocaliptic...

Peste 1.000 de persoane își pierd viața în tragicul accident din gara Ciurea. Printre ele și Vasile Cantacuzino, locotenent în armata română, fiul lui Matei B. Cantacuzino. Tot atunci a fost rănit și istoricul Vasile Pârvan.

 Victimele sunt extrase cu greu, dar cele mai multe nu pot fi identificate. În cele din urmă, ele sunt înhumate într-o groapă comună aflată la câteva sute de metri distanță.

Pentru a nu demoraliza populația, presa vremii notează lapidar incidentul din gara Ciurea. Nici până în ziua de azi nu se știe de ce nu au funcționat frânele, dar a circulat mult timp informația că unul dintre pasagerii din primele două sau trei vagoane a închis robinetul de aer comprimat din greșeală și aerul nu s-a putut propaga către frânele celorlalte vagoane.

 

Și totuși, neamul românesc nu a pierit

La 6 august 1917 începea la Mărăşeşti cea mai importantă bătălie a Armatei Române din timpul Primului Război Mondial. Rezistanta ostaşilor românilor a fost neobişnuit de dîrză în decursul celor 14 zile de lupte de la Mărăşeşti, continuate apoi şi la Varniţa şi Muncelu. Au pierit în lupte 480 de ofiţeri şi 21.000 de soldaţi români, dar eroicele lor fapte de arme au intrat în istorie.

Pe 8 septembrie 1917, când au încetat operaţiunile militare, România pierduse în total 27.000 de oameni, iar Germania în jur de 47.000. Pe întreagă perioada a confruntărilor cu Puterile Centrale, România a pierdut însă 250.000 de soldaţi şi 430.000 de civili, aproape 10% din populaţia ţării.