„Ciuma roșie” - în ograda USR-PLUS? Inițiativa lui Năsui, o diversiune ordinară
- Sabina Popescu
- 18 martie 2021, 16:40
Ministrul Economiei, Claudiu Năsui, a anunţat, în plenul de marţi al Senatului că a depus un proiect de lege la Parlament pentru înfiinţarea unui Registru public al lucrătorilor cu Securitatea şi care obligă CNSAS să arate legăturile de rudenie până la gradul al treilea cu aceştia. Demersul USR-istului Claudiu Năsui reprezintă, însă, doar o înșelătorie.
De la Fără Penali la Fără Securiști în funcții publice
„Să ştiţi că este o parte din moţiune care mi-a plăcut şi cu care sunt de acord. O să vă şochez, pentru că aveţi un îndemn la un moment dat. Ziceţi acolo – fără securişti în funcţii publice. V-am auzit domnule Romaşcanu de la tribună şi mie îmi place sloganul acesta şi nu vreau să rămână o vorbă goală, cum sunt restul vorbelor din această moţiune”, a spus în plenul Senatului USR-istul Claudiu Năsui.
“Stimaţi colegi din PSD, haideţi să eliminăm securiştii şi copiii securiştilor din politică din România. Să nu rămână acest slogan doar un îndemn. Dumneavoastră nu mă cunoaşteţi. Colegii din USR-PLUS mă cunosc mult mai bine. Nu am obiceiul să vin cu mâna goală în Parlament. Am venit şi am depus astăzi un proiect de lege tocmai ca să nu rămână iniţiativa voastră vidă de sens. Sunt sigur că o să vă placă proiectul de lege şi, dacă chiar credeţi şi aţi pus şi în moţiune, îl veţi semna. Proiectul se numeşte Legea privind Registrul lucrătorilor Securităţii şi legăturile de rudenie ale persoanelor care ocupă demnităţi sau funcţii publice cu aceştia. Haideţi să vedem dacă veţi vota această lege”, a spus Claudiu Năsui, îmbrăcând haina de erou. De fapt, scandalul în jurul lui Claudiu Năsui este mult mai amplu, iar EvZ a oferit, miercuri, câteva aspecte noi prin vocea lui Doru Viorel Ursu.
Năsui a votat împotriva condamnării comunismului
„Haideţi să vedem cine este ipocrit şi cine votează această lege. Haideţi să combatem minciuna prin transparenţă. Dragi colegi de la AUR, şi dumneavoastră spuneaţi în campanie că există legături între Securitate şi USR-PLUS. Este o oportunitate pentru dumneavoastră să vedem dacă chiar există aceste legături sau nu sau dacă poate, cine ştie, vă treziţi în propria ogradă cu ele. Haideţi să transparentizăm viaţa politică din România să vedem cine sunt securiştii, care sunt rămăşitele lor, cine sunt rudele acestora. Chiar m-aţi inspirat – nu doar Fără Securişti în funcţii publice, ci şi fără rudele securiştilor în funcţii publice. Aşa trebuia să spuneţi şi aş fi fost şi mai de acord cu dvs. Atunci o să vedem oficial care e adevărul în clasa politică”, a mai completat Năsui.
“Haideți să vedem cine este ipocrit”! Ce a uitat Claudiu Năsui sau probabil a crezut că poate fi trecut cu vederea este faptul că, la data de 10 februarie, a votat împotriva proiectului de lege pentru condamnarea totalitarismului comunist şi pentru cultivarea memoriei naţionale antitotalitare, inițiat de fostul senator Sorin Ilieșiu. Și nu numai el - toate voturile de la reformatorii USR-PLUS au fost împotriva condamnării comunismului.
Proiectul lui Claudiu Năsui nu reprezintă altceva decât o manevră politică întreprinsă pentru a abate atenția populației de la interesele vitale, care se vrea a fi întâmpinată salutar. Guvernanții știu, însă, că majoritatea, oricare ar fi ea, nu va vota o astfel de lege, iar dacă se va vota, legea va fi declarată neconstituțională.
Amintim cazul Legii lustrației votată de două ori în Parlamentul României, în urma apelurilor fostului senator Sorin Ilieșiu, care a pledat pentru lege din partea Alianței Civice și a Societății Timișoara, din cadrul căreia făcea parte.
Legea lustrației anticomuniste se baza pe Proclamația de la Timișoara, punctul 8, care propunea “ca legea electorală să interzică pentru primele trei legislaturi consecutive dreptul la candidatură, pe orice listă, al foștilor activiști comuniști și al foștilor ofițeri de Securitate. Prezența lor în viața politică a țării este principala sursă a tensiunilor și suspiciunilor care frământă astăzi societatea românească. Până la stabilizarea situației și reconcilierea națională, absența lor din viața publică este absolut necesară. Cerem, de asemenea, ca în legea electorală să se treacă un paragraf special care să interzică foștilor activiști comuniști candidatura la funcția de președinte al țării. Președintele României trebuie să fie unul dintre simbolurile despărțirii noastre de comunism. A fi fost membru de partid nu este o vină. Știm cu toții în ce măsură era condiționată viața individului, de la realizarea profesională până la primirea unei locuințe, de carnetul roșu și ce consecințe grave atrăgea predarea lui. Activiștii au fost însă acei oameni care și-au abandonat profesiile pentru a sluji partidul comunist și a beneficia de privilegiile materiale deosebite oferite de acesta. Un om care a făcut o asemenea alegere nu prezintă garanțiile morale pe care trebuie să le ofere un Președinte (...)”.
După votul de adoptare în ambele Camere, legea a fost contestată și declarată neconstituțională fiindcă instituia o sancţiune colectivă, bazată pe o formă de răspundere colectivă şi pe o culpabilizare generică, globală, a categoriei profesionale a procurorilor (UDMR propuse să fie lustrați și foștii procurori comuniști).
Prin urmare, legea nu a ajuns niciodată la fostul președinte Traian Băsescu, care condamnase comunismul.
Inițiativa lui Năsui, o diversiune ordinară
Fostul parlamentar (senator de Sibiu) Sorin Ilieșiu, autorul Raportului – publicat în anul 2005 – pentru condamnarea regimului comunist din România ca nelegitim și criminal și inițiatorul proiectului de lege votat nefavorabil la data de 10 februarie inclusiv de către Claudiu Năsui, este de părere că proiectul ministrului Economiei nu reprezintă decât o înșelătorie.
“Proiectul d-lui Năsui e foarte precar. De fapt, e o înșelătorie, o diversiune ordinară!... Care să creeze partidelor USR și PLUS imaginea falsă de partide anticomuniste, antisecuriste. E unicul scop al proiectului. A fost înregistrat la Senat pentru a amâna votarea lui în Camera Deputaților.
Deputații USR-PLUS vor vota împotrivă, la fel cum luna trecută au votat în unanimitate
împotriva Proiectului de Lege pentru condamnarea totalitarismului comunist şi pentru cultivarea memoriei naţionale antitotalitare (proiect inițiat de subsemnatul când eram senator).
De ce USR și PLUS au votat împotrivă dacă se pretind anticomuniști? E încă o dovadă că proiectul lui Năsui e o diversiune. Șeful USR Dan Barna a spus: „Susţin fără rezerve proiectul lui Claudiu Năsui. Pesedişti, votaţi? Aveţi curaj să vă uitaţi în oglindă?”. De fapt, Năsui, Barna și colegii lor sunt cei care ar trebui să se uite în oglindă... Cu o rușine infinită! Pentru că luna trecută, în timp ce ei votau împotriva condamnării crimelor comuniste, toți deputații PSD (96 de deputați!) au votat pentru condamnarea acestor crime. Deci lucrurile stau exact invers...
Ce s-a întâmplat? „Ciuma roșie” e de fapt la USR-PLUS? Pe de altă parte, dacă prin absurd proiectul foarte precar al d-lui Năsui ar fi adoptat, va fi apoi contestat. Iar Curtea Constituțională îl va declara neconstituțional și se va demonstra diversiunea... Dar abia peste doi-trei ani... Până atunci, membrii USR-PLUS se vor făli că sunt cei mai înfocați anticomuniști și antisecuriști din lume. ...Și în final, vor da vina pe Curtea Constituțională…”, a subliniat fostul parlamentar Sorin Ilieșiu.