Premierul Florin Cîțu a anunțat în cadrul unei conferințe de presă, care a avut loc la Palatul Victoria, că propunerea lui pentru funcția de ministru al Finanțelor este deputatul PNL, Dan Vîlceanu.
Premierul Florin Cîțu a anunțat în cadrul unei conferințe de presă, care a avut loc la Palatul Victoria, că propunerea lui pentru funcția de ministru al Finanțelor este deputatul PNL, Dan Vîlceanu.
„Am și eu o propunere pentru funcția de ministru al Finanțelor Publice, fiind vorba despre domnul Vîlceanu. Voi propune domnului președinte ca aceste chestiuni să fie discutate în cadrul Biroului Politic Național al PNL”, a spus Cîțu.
Premierul Cîțu l-a demis pe ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare deoarece acesta era în tabăra Orban. De altfel, Nazare a explicat chiar el cum a fost demis.
„I-am spus premierului că mi-am făcut treaba, că am rezultate vizibile, apreciate chiar de el de multe ori, reflectate în evaluările instituțiilor internaționale. I-am spus premierului că stăm bine cu execuția bugetară și că nu am motive întemeiate să îmi înaintez o demisie. Am considerat înțelept ca în această perioadă să-mi mențin neutralitatea politică, prin prisma poziției de ministru al Finanțelor", a transmis Alexandru Nazare, ca reacție la cererea de revocarea a sa din funcție.
Vîlceanu l-a apărat pe Cîțu în scandalul alcoolului la volan
Unul dintre puținii liberali care au reacționat imediat după apariția scandalului condamnării premierului României, ân SUA, a fost Dan Vîlceanu.
Acesta a scris pe facebook că Ludovic Orban, președintele PNL se află în spatele acestu scandal.
"Ludovic Orban avea documentul. Eu am declarat că în urma cu 2 luni, colegii din cealaltă echipă se lăudau că vor veni cu o informație care sa îl distrugă pe Florin Cîțu. Ce vreau sa vă spun este că atunci când se fac lucruri de acestea în SUA nu au funcționat, nu vor funcționa nici acum. Ce pot să vă spun este că domnul Orban avea acest document acum două luni și jumătate și l-a arătat altor colegi, s-a lăudat cu el", a precizat Vîlceanu.
"Știu cu siguranță că documentul e din interiorul PNL, nu e nicio surpriză. Florin Cîțu nu a făcut un secret din asta noi prietenii, apropiați, știam de acest lucru. Dar nu poți merge la tv sa vorbești despre asta", a mai spus Vîlceanu.