Marius Sala, lingvistul "veşnic tânăr şi ferice", împlineşte (la 8 septembrie 2012) optzeci de ani. I se întâmplă, iată, şi lui!
Cu acest prilej, mulţi dintre cei care au fost contaminaţi sau stimulaţi de pasiunea fostului elev al lui Iorgu Iordan pentru studierea limbii române (în prezent, el însuşi şef de şcoală lingvistică), s-au străduit să răspundă întrebării "De ce am devenit lingvist?". Din punerea în ordine a răspunsurilor lor (de către Emanuela Timotin şi Ştefan Colceriu, şi ei filologi eminenţi) a rezultat o carte impresionantă, de 400 de pagini format mare, care nu are nimic convenţional.
De obicei, volumele omagiale sunt plictisitoare din cauza caracterului lor festivist şi apologetic. Acest volum, dimpotrivă, se citeşte cu interes, de la prima la ultima pagină, cuprinzând confesiuni şi evocări de o sinceritate uneori jucăuşă, alteori dramatică. Avem astfel prilejul să aflăm că şi lingviştii sunt oameni. Dar aflăm în acelaşi timp că, oameni fiind, ei fac din cercetarea ştiinţifică a limbii un mod de viaţă.
Marius Sala ne-a încântat de multe ori spunându-ne povestea unor cuvinte, care au străbătut ţări şi epoci, s-au transformat fonetic şi şi-au modificat sensul pentru a ajunge la noi aşa cum le cunoaştem azi. Contribuţia sa la educaţia noastră intelectuală este foarte preţioasă. Iată de ce la cea de-a optzecea aniversare a zilei sale de naştere merita să fie sărbătorit în mod real, printr-o carte de acest gen, din care reiese că pentru unii oameni lingvistica poate însemna un destin.
★★★ Gellu Dorian, Casa Gorgias, Bucureşti, Ed. Niculescu (roman documentar). ★★★ Nicolae Coande, Intelectualii români şi Curtea regelui, Bucureşti, Ed. Tracus Arte.