Marica s-a oprat deja de patru ori la genunchiul piciorului drept, iar în aceste zile va afla dacă își va mai putea continua cariera de fotbalist. Acum, fostul internațional așteaptă rezultatele unui control în urma căruia îşi va ști dacă va putea continua sau nu la un nivel înalt. „După patru operaţii la genunchi nu mai sunt ca nou, aţi văzut şi din evoluţiile pe care le-am avut la Steaua. Cert e că săptămâna asta voi avea un ultim control medical şi voi vedea ce voi face. Pe repaus nu simt nimic, niciun fel de problemă, dar trebuie să văd cum reacţionează la efort, pentru că una e performanţa, alta e un joc cu prietenii.

Spre sfârşitul acestei săptămâni trebuie să dau răspunsul unor echipe care mă aşteaptă. Sunt echipe din Spania, din prima ligă, nu vreau să mă fac de râs. Vreau să mă prezint în condiţii optime pentru performanţă”, a spus Marica, la Digi Sport.